1\4 Romania – Martie 2010

Pentru ca nu peste mult timp o sa devenim parinti ne-am zis ca e cazul sa profitam cat mai putem si sa plecam intr-un concediu doar noi doi. Initial ne doream sa plecam undeva afara, cel mai probabil la Praga, insa dupa ce am facut o analiza minutioasa am decis sa ramanem in tara. Inspirati de experienta avuta in toamna cand am facut un tur de weekend prin sudul tarii (Oltenia, eterna terra nova) am ales sa mergem intr-un tur al Romaniei care sa cuprinda Moldova, Bucovina, Maramuresul si o parte din Transilvania.

Ca de obicei inainte de plecare am organizat totul de acasa tinand cont si de faptul ca, Ana fiind gravida, nu aveam nevoie de situatii neprevazute. Bineinteles ca nu s-a potrivit chiar totul, pentru ca dupa cum stiti, socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu aia din targ asa ca nici noi n-am avut ce-i face.
                             
Am umplut portbagajul in asa fel incat sa putem supravietui si in cazul nefericit in care am ramane blocati intre troiene. Vreo 3 drumuri am facut pana la masina ca sa reusesc sa duc toate bagajele. Ma gandesc oare cum o sa fie cand o sa plecam si cu copii… hamal scrie pe mine!

Traseul l-am stabilit cu gandul ca Ana sa nu conduca prea mult si nu in fiecare zi.

Si-am plecat intr- o marti dimineata in idea de a ajunge la Piatra Neamt, insa pe drum ne-am sucit si pentru ca Ana era in forma am mers direct la Targu Neamt. Cazare am gasit imediat chiar in centrul orasului la hotel Doina, am prins o oferta de martie si a fost super decent atat ca pret cat si conditii. Pentru mine sa revin in Targu Neamt dupa 12 ani a fost ceva extraordinar, acum vedeam lucrurile altfel … decat atunci.
                          
Am urcat la Cetatea Neamtului care nu mai este deloc o ruina, a fost restaurata si arata foarte bine, chiar surprinzator de bine. Apoi am fost la bojdeuca lui Creanga, la zimbraria Dragos Voda, Manastirea Neamt, Secu si Sihastria, locuri pe unde mai trecusem acum 12 ani cu rucsacul in spate. Si pe langa toate astea am mai facut si acte caritabile, am luat autostopisti cati nu am luat noi de cand circulam cu masina in familie, 4 la numar intr-o singura zi. Eu zic ca-i bine, nu?!

Tot in zona Targu Neamt insa mai spre Piatra Neam am vizitat manastirea Agapia unde am putut admira picturile lui Nicolae Grigorescu, pe langa cele din biserica exista si un muzeu unde pot fi admirate mai multe lucrari ale marelui artist. Tot aici am trecut si pe la casa memoriala “Alexandru Vlahuţă” aflata in imediata apropiere a manastirii, practic in satul de maici ce-o inconjoara.
                         
Dupa doua zile frumose petrecute in zona targusorului am luat drumul Sucevei cu gandul sa vedem cetatea si ce s-o mai putea pe acolo. Distanta fiind destul de mica si ghidati mai mult de reclamele la Iulius Mall (un fel de Mecca din zona) am ajuns in Suceava. Ca sa ajungem la cetate a trebuit sa dam oleaca drumul la GPS pentru ca deja prinsesem drumul Iasului si noi cetataea n-o vazuzem. Din pacate Cetatea de Scaun a Sucevei nu arata la fel de bine ca cea a Neamtului insa nu pot sa apun ca mi-a displacut total. Mai usor cu restaurarea, insa merita vizitata. De la cetate am mers in centrul orasului cu gandul sa admiram peisajul si sa vizitam hanul domnesc despre care auzisem si citisem numai lucruri bune. Mare noroc am avut ca l-am putut vizita pentru ca dupa cum ne-a spus muzeografa de acolo cladirea urma sa fie retrocedata si nu se stia daca locul isi va pastra utilitatea sau muzeul va disparea. Oricum, foarte frumos hanul! Dupa ce ne-am mai plimbat putin la pas prin centrul Sucevei am pornit spre Putna.

Deja ajunsesem in locuri unde nu mai fusesem niciodata si eram super entuziasmat. Intrasem deja in Bucovina, tinut prin care nu calcasem niciodata. Mi-au placut foarte mult caii de aici, mari si roscovani. Manastirea in sine nu m-a impresionat, mai mult mi-a placut biserica din lemn „Dragos Voda” si chilia lui Daniil Sihastrul aflate in apropierea manastiriri. Cat am vizitat Putna imi veneau in minte doar vorbele lui Gogu (Dem Radulescu din B.D.).
                           
Inainte sa ajungem la Sucevita ne-am facut provizii de cartofi din zona, mai exact am umblat vreo saptamana jumate cu 20 de kg de cartofi in portbagaj pentru ca am crezut ca facem afacere, si am facut avand in vedere pretul mic. Ei si dupa cateva obiective care nu m-au impresionat prea tare am ajuns la Sucevita. Aici mi-a placut foarte mult si ma bucur enorm ca am ales sa s-o vizitam desi nu era in programul initial. A fost pentru mine mai mult un preludiu pentru ce aveam sa vad la Voronet. Extraordinare culorile chiar si in sezonul rece cand lumina nu este asa de puternica.

De la Sucevita am mers direct la Gura Humorului sa inoptam si in acelasi timp sa fim cat mai aproape de Voronet. Dupa cateva incercari am gasit cazare decenta aproape de centru si chiar pe directia nostra de mers. Foarte misto locatia insa personalul si atentia la detalii au lasat de dorit.
                         
Pentru ca ne-am dorit sa nu risipim prea multi bani, decat daca este neaparat nevoie, de obicei pranzul il luam din traista dar in seara aceea ne-am rasfatat cu o cina pe cinste. Dimineata devreme, pentru ca noi numai asa ne-am trezit in concediul asta, bineinteles fara sa ne propunem asta, afara deja se asternuse un strat serios se zapada insa asta nu ne-a impiedicat sa ne continuam traseul. La Voronet a fost foarte comic pentru ca manastirea inca nu fusese deschisa pentru vizitare, poate din cauza orei, poate din cauza vremii, habar nu am, cert este ca paznicul vazandu-ne asa de intresati s-a dus la maicute sa le ceara cheia pentru a ne deschide manastirea. Pana s-a intors el noi ne-am bucurat de exteriorul bisericii, am facut cateva poze si ne-am dat cu parerea despre simbolistica picturilor. Intors cu cheia, paznicul ne-a deschis biserica si ne-a facut si o scurta prezentare a lacasului, destul de cuprinzatoare as zice eu.

 Placut impresionati de ce am vazut ne-am pornit iar la drum cu gandul sa ajungem la Bistrita, insa nu inainte opri pentru scurt timp la Vatra Dornei. Cum Ana mai fusese pe aici a facut pe ghidul in cele cateva ore cat am zabovit la o prajitura buna (dar si ieftina) si ne-am plimbat putin prin centrul orasului. Din pacate nu am reusit sa ajungem la timp ca sa ascult si eu Crai Nou de la fantana cantatoare, poate alta data.
                        
Pe o ninsoare marunta ne-am luat la tranta cu pasul Tihuta cu gandul sa ajungem inainte de lasarea serii la Bistrita, zis si facut. Frumos traseul, dar nu asa dificil cum se exagereaza la televizor. E nevoie doar ca masina sa fie echipata corespunzator, sa fi prudent si sa-i respecti pe ceilalti participanti la trafic. Din pacate ne-am adus aminte prea tarziu ca in varful dealului puteam vizita castelul lui Dracula, ala autentic. Am ajuns in Bistrita cu mult inainte sa se insereze astfel ca am parcat si am luat-o pe jos prin centru’ sa gasim cazare. Am ales sa stam intr-un hotel fost comunist insa proaspat renovat. Cu ocazia asta am aflat si eu cat de profesinisti sunt jucatorii nostri de fotbal din liga I. Am stat in acelasi hotel si pe acelasi palier cu o echipa de divizia A. Toate bune si frumoase doar ca ei se comportau ca si cum ar fi venit in tabara, ziua muzica la maxim la bar, bineinteles manele iar noaptea pe la 11-12 cantau si zbierau pe holurile hotelui de parca doar ei ar fi stat acolo. Ma rog, sa trecem peste. Seara dupa ce ne-am cazat si odihnit am zis sa iesim si noi putin in oras sa mancam si sa mai vizitam cate ceva. Am cerut referinte la hotel si ne-au recomandat Visul Gurmandului, un loc cautat de bistriteni si nu numai cu mancare buna.

Mi-am dat eu seama ca ceva nu este in regula cand vineri seara in centrul pietonal al Bistritei eram doar eu si Ana insa am zis hai ca poate sunt toti prin baruri, pizzerii, etc … Da de unde ca nici aici nu era nimeni. Eram singurii clienti. Mi-au explicat chelnerita si receptionera de la hotel ca Bistrita e un oras mai linistit dar parca tot nu reusem sa ma dumiresc cum de era asa pustiu vineri seara prin centru’. Am pus totul pe seama anotimpului si am mers mai departe. Dimineata ne-am reintors in centru sa vedem si noi, Sugaletele, Casa Argintarului, cea mai ramas din zidul cetatii si sa ne pierdem putin prin pasajele ce strabat centrul vechi. Nu stiu cate sunt la numar, eu am trecut prin 4 dintre care unul cred ca numarul 4 era chiar lung si in proportie de 70% acoperit.
                         
Din Bistrita am plecat spre Sighetul Marmatiei, dupa ce am renuntat sa mai mergem pe la Viseu mai ales din cauza faptului ca vestita mocanita nu-si incepuse programul, era inca in garaj asteptand sa se incalzeasca afara. Tinta noastra era Cimitirul Vesel de la Sapanta. La un moment dat dupa ce am iesit din Nasaud am trecut pe langa casa lui Liviu Rebreanu insa am realizat prea tarziu ca sa mai putem opri. A fost bine totusi pentru ca ne-a crescut concentrarea si peste foarte putin timp in satul Cosbuc am dat peste casa memoriala George Cosbuc. Aici a fost comedie, cand ne-a vazut ca am oprit, o femeie dupa strada ne-a intampinat imediat cu “vreti sa vizitati?” Noi “da” si numai decat striga dupa Viorica … “Viorica ai clienti”, si gata, ne facuse intrarea. Doamna Viorica (daca nu am retinut numele corect sa ma ierte) era muzeograful dar in acelasi timp se ocupa si treburile gospodaresti mai exact cu dezapezirea. Cert este ca ne-a facut o prezentare foarte frumoasa. S-a bucurat asa mult ca a primit oaspeti ca nu am scapat pana nu am scris si in cartea de amintiri. Placut impresionati de povestea locului dar si de ospitalitatea doamnei am porni din nou la drum pentru ca asa-i sade bine calatorului, vorba poetului.

In zona erau foarte multe case neterminate despre care ulterior am aflat ca apartineau celor plecati la munca in strainatate si care acum din cauza crizei nu mai au bani sa le termine, a fost si la TV reportaj.
                          
In scurt timp am intrat si in Maramures, un alt loc minunat in care ajungeam pentru prima oara. Cu ochii la oameni, la caselele si portile maramuresene ne-am apropiat usor de Sighetul Marmatiei dar am ratat manastirea Barsana, nestiind exact in localitate este am trecut cu masina fara sa o vedem. Am inteles ca este destul de mare si greu sa nu o observi insa uite ca la noi s-a intamplat.

Am incercat sa vizitam muzeul satului maramuresean insa era asezat pe o colina si Anei i-ar fi fost foarte greu sa-l strabata. Nici Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei nu a atras-o asa ca am zis sa ne tinem de itinerar si sa mergem direct la Sapanta.

Ne-am mai aruncat putin ochii la granita ucraineana si fara sa ne dam seama am si ajuns in fata cimitirului. A-propos, cred ca am vazut cateva tranzactii cu marfa de contrabanda pe drum.

Avand in vedere ca asteptam de ani de zile sa ajung aici mi-a luat cam o jumatate de ora sa ma satur de privit. Crucile erau care mai de care mai frumoasa, fiecare cu povestea ei (mai bine spus a celui care era ingropat) Nu mai pomenesc de culorile vii si minunate, iti luau practic ochii.
                         
In biserica nu am reusit sa intram pentru ca urma sa inceapa o slujba de inmormanatare si era inchisa pentru pregatiri. Asadar o noua cruce la Sapanta J

Vremea a inceput sa se strice asa ca am luat-o usor (de fapt mai repede) spre Baia Mare, unde urma sa ramanem pentru 2 zile ca sa ne hodinim oasele. Am mai facut o mica oprire si apoi prin pasul Gutai direct la Baia Mare. Frumos drumul pacat insa ca a inceput sa ninga si a trebuit sa ne deplasam foarte incet, chiar prea incet. Ajunsi in Baia Mare am parcat si noi ca omu’ in centru’ si ne-am apucat sa cautam cazare, aveam noi cateva pensiuni selectate de acasa insa am zis ca mai bine sa ne convingem ca si pana acum la fata locului inainte de rezerva ceva. Asa ca dupa o scurta vizita am ales o pensiune foarte misto care ne-a pus la dispozitie nu o camera ci un apartament in toata regula. Curat, cald, cu televizor, internet, parcare si cu restaurant deschis non-stop, mai mult nici ca ne trebuia.

A doua zi dimineata am dat iama in centrul vechi si am inceput sa-i descoperim frumusetile. Am trecut pe rand pe la muzeul de istorie si arheologie (era si o expozitie misto cu ceasuri), la Turnul Stefan, mai multe case vechi si frumoase carora din pacate le-am uitat numele, pe la Turnul Macelarilor, teatrul dramatic, am trecut chiar si pe la stadion si am terminat tot in piata centrala unde la o cafenea am mancat asa de ieftin si de mult ca nu mi-a venit sa cred. Dupa un somn de frumusete la pranz am mai iesit putin la plimbare prin imprejurimi, sa mancam un Kurtos Kalacs dar si sa ne obosim putin inante de culcare.
                          
A doua zi inainte de plecare ne-am plimbat putin si prin zona noua a orasului si bineintels ca niste oraseni ce suntem am baut si noi un shake la McDonalds … nu am rezistat tentatiei.

Am mers si cu taxiul pentru ca fara sa ne dam seama ne indepartasem prea mult de zona centrala unde aveam noi cazare.

Orasul mi s-a parut destul de linistit, cu oameni cumsecade si primitori. Bine, nu la fel de linistit ca Bistrita insa pe aproape. Aici am intalnit mult mai multi oameni pe strada si in localuri, atat ziua cat si seara.

In continuare urma sa coboram spre centrul tarii si primul loc in care ne-am oprit a fost la Dej unde ne-am intretinut pret de un ceas cu bunul nostru prieten Dani 10. Am fi vrut noi sa vizitam si salina insa din cauza zapezilor era coada de camioane la incarcat sare si nu ar fi avut cine sa ne transporte inauntru in salina. Ne-am luat la revedere de la Dani si am pornit mai departe spre Cluj. Cum am ajuns ne-am gasit cazare si apoi am mers la film in mall. Tocmai ce aparuse filmul Invictus, film pe care il asteptam de foarte multa vreme si chiar pusesem in program faptul ca la Cluj mergem sa-l vedem. Filmul a fost foarte tare insa mall-ul e mai mult un hangar cu magazine, nimic special. A doua zi am vizitat centrul orasului incercand sa gasim obiectivele pe care mi le notasem eu de acasa, casa lui Matei Corvin, cladirea fostului hotel New York, etc. A, era sa uit, in Cluj ne-am simtit si noi ca acasa mai ales din cauza traficului dar si a aglomeratiei. Aveam senzatia ca e vreo conspiratie impotriva noastra, cum ne miscam putin, gata! inca vreo 20 de insi dupa noi, formand o gramada ordonata, parca eram in mijloacele de transport in Bucuresti.
                   
Foarte aproape de Cluj se afla Turda cu a ei vestita salina. Chiar daca o vizitasem in 2006 am hotarat sa mergem si de data asta mai ales ca primisem  referinte bune de la prieteni care spuneau ca s-a schimbat mult si intr-adevar asa era. Daca oamenii nu ar fi vorbit in romaneste as fi crezut sa sunt in strainatate si nu in Romania. Sfatuiesc pe oricine trece prin zona sa viziteze salina, are numai de castigat. Au montat 2 lifturi, au facut teren de fotbal, popice, volei si badminton, un amfiteatru pentru spectacole si au montat o roata imensa ca la balci in mijlocul salii. In vechea salina au amenajat un mic lac unde te poti plimba cu barca. Ce mai, fata de ce am vazut in 2006 acum arata extraordinar.
                  
Lasand Turda in urma am inaintat si mai mult spre centrul tarii ajungand pana la Alba Iulia, cum aici am fost vreo 5 ani la rand de 1 Decembrie am considerat ca nu e cazul sa ne mai oprim si acum si ne-am continuat drumul spre Hunedoara. Imediat cum am intrat in Hunedoara mi-am dat seama ca o sa-mi placa. Oras mic dar cochet si chiar daca acum s-a cam ales praful de industria care-l tinea viu arata destul de ingrijit. Cazare am gasit dupa ce l-am intrebat pe un taximetrist de ceva hoteluri, ne-a trimis el la unul si chiar ma gandeam ca sa vezi ce hotel scump, ca e central si plus ca taximetristul e mafiot, etc …da de unde, am stat la un renumit lant hotelier din afara si a fost mai ieftin decat peste tot. Oricum era cam gol hotelul asa ca nici nu aveau de ce sa aiba preturi prea mari. Seara am mai iesit doar la masa si apoi in camera la relax si somn. Bine, si Ana la scris, pentru ca ea cand avea o clipa libera se apuca imediat sa scrie la lucrarea de dizertatie pe care trebuia sa o predea la intoarcerea acasa.

A doua zi dimineata dupa micul dejun am plecat spre castelul Corvinilor, cel mai important obiectiv din zona. Exteriorul castelului era in proces de restaurare care a inceput din cate stiu eu acum multi ani si dupa cum se poarta pe la noi nu s-a incheiat inca si nici nu se stie cand exact. Important este ca nu l-au inchis de tot si inca mai poate fi vizitat.
                    
Atat curtea interioara cat si interioarele castelului aratau impresionant, nu neaparat ca ar fi fost foarte bine intretinute ci pentru simplul fapt ca totul arata intr-adevar ca un castel. Sala cavalerului, unde am inteles ca se servea masa dar se tineau si baluri, etc. arata maiestuos. Exact ca-n filmele cu cavaleri si printese. Bineinteles ca si aici ca in multe alte cetati exista o fantana care ca intotdeauna a fost sapata de niste prizonieri, in cazul de fata 2 turci carora desi li s-a promis ca vor fi eliberati dupa ce termina de sapat nu au mai fost lasati liberi.

Sunt sigur ca atunci cand vor termina restaurarea va arata mult mai bine si cu siguranta va atrage multi turisti. Eu unul o sa ma intorc candva pentru ca mi-a placut.

Si pentru ca mie mi-au placut mereu si chestiile mai “altfel” dupa ce am plecat de la castel ne-am aventurat prin Tinutul Padurenilor in cautarea celui mai inalt si modern (la vremea lui – 1806) furnal de topitorie din Europa, la Govasdia.
                                  
Am intrebat cativa localnici si pana la urma am gasit drumul catre localitate. Frumos peisajul, tocmai bun pentru o casa de vacanta. Ajunsi la locul cu pricina am dat peste o curte cu o cladire maricica destul de veche deasupra careia se inalta un cos. Asta era furnalul de Govasdia, eu unul ma asteptam la ceva mai mare, mai impresionant. Am intrebat si eu o tanti care era cu treaba pe acolo, mi-a spus ca pot sa intru dar sa am grija la caini… Hopa, nasol zic! Intru eu hotarat, ajung inauntru incep sa fac poze la cuptor si imprejurimi, rapid ca sa nu fiu capsat sau fugarit. Nu trece mult timp si aud si primele latraturi moment in care o zbughesc spre masina (unde ma astepta Ana care ca de obicei nu a vrut sa se dea jos ca vezi Doamne ce e de vazut la cuptorul ala). Un pic trist ca n-am apucat sa fac mai multe poze si putin rusinat de incident imi fac curaj sa mai intru o data,  iau un bat si pasesc hotarat sa mai fac cateva poze. Cu ochii oriunde altundeva dar nu in obiectiv mai trag cateva cadre si ma indrept voiniceste spre masina satisfacut de reusita.

Intorsi in Hunedoara am cotit spre Hateg cu gandul sa trecem pe la Manastirea Prislop, zimbrarie, biserica din Densus si Sarmizegetuza Ulpia aflate toate in zona la distante relativ mici una de alta. Drumul pana la Prislop s-a dovedit a fi foarte palpitant dar a meritat, manastirea este suberba, mi-a palcut la nebunie. Cam izolata as spune eu insa poate e mai bine asa pentru viata monahala. Am primit chiar si o binecuvantare de la maicuta care „pazea” biserica la ora respectiva.
                              
Placut impresionati ne-am continuat pelerinajul cu o vizita la zimbrăria Silvut, mare greseala, arata groznic tot, si zimbrii (4 la numar) zici ca erau puii celor din Neamt, asa mici si slabi erau. Nici nu sunt prea multe de povestit pentru ca efectiv nu mi-a placut si nu am zabovit prea mult. Oricum ce urma sa vedem compensa intr-o oarecare masura pierderea de vreme pe de la zimbrarie. Pe un drum mai de tara asa am ajuns la unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut in Roamania daca nu chiar cel mai frumos. Biserica de piatra Sfantul Nicolaie din Densus, parca venita din alta lume, intr-un fel chiar asa era tinand cont de vechimea ei. Sincer, cuvintele sunt de prisos. Imi pare rau ca am descoperit-o asa tarziu pentru ca este ceva ce neaparat trebuie sa vezi. Singurul meu regret este ca nu am putut sa vizitam si interiorul bisericii, aceasta fiind inchisa. Un anunt batut la masina anunta zilele si orele cand se tineau slujbe, noi nimerisem intre. Curat ghinion, insa a meritat oricum sa o vedem chiar doar si pe dinafara.
                              
Entuziasmati de ceea ce vazusem ne-am continuat calatoria cu o scurta vizita la Sarmisegetuza Ulpia, capitala romana a Daciei. In afara de pietre altceva nu prea ai ce vedea aici, doar cand te gandesti la istoria locului ti se pare mai interesanta zona sau daca incerci sa-ti imaginezi cum arata la vremea respectiva. Pe mine unul nu m-a prins sub nici o forma. Peisajul era frumos insa cetatea in sine sau mai bine spus ce a mai ramas din ea nu avea nimic special. Cu toate ca nu mi-a placut foarte mult, Sarmisegetuza avea sa fie ultimul  obviectiv pe care l-am vazut in acest tur pentru ca de aici am luat-o usor spre casa. Am mai incercat sa ajungem si la Sarmisegetuza Regia insa vremea nu a tinut cu noi si dupa ce ne-am consultat cu localnicii din zona am renuntat sa ne aventuram in muntii Orastiei. Oricum ar fi fost foarte greu pentru Ana sa ajunga acolo.
                                   
Cum aproape se facuse noapte ne-am oprit langa Sebes sa dormim. Nimic special, un motel cam pricajit insa cu mancare ieftina, ieftina rau.

Dimineata am luat-o usor spre Sibiu, apoi Brasov cu gandul sa mai petrecem o noapte la Cheia inainte de a ne intoarce in Bucuresti. Nu de alta dar era si ziua Anei si parca nici nu ma tragea inima sa vin acasa, amanam si noi pe cat posibil inevitabilul. In Brasov am oprit pentru cateva ore timp in care am mancat cate ceva si ne-am plimbat prin Piata Sfatului si prin imprejurimi.

La Cheia nu am facut altceva decat sa ne odihnim, multe nici nu prea aveam ce face mai ales ca acolo iarna nici macar nu se terminase, ci era in toi.

Intoarcerea acasa a fost cam dureroasa insa am trecut peste 🙂

Una peste alta a fost un concediu excelent si binevenit. Mi-am dat seama inca odata ca avem o tara extraordinara care merita tot ce este mai bun din partea noastra. Avem atatea frumseti de vazut ca nu cred ca ti-ar ajunge o viata intreaga sa le cuprinzi pe toate.

Fiecare regiune isi are particularitatile ei si iti dai imediat seama cand treci de la o zona la alta. Oamenii sunt altfel, portul e altul, mancarea e diferita, graiul la fel ca sa nu mai spun de case care arata cu totul altfel in Moldova fata de Maramures.

Am mancat cu placere felurite mancauri traditionale si am gustat din licorile fiecarei zone prin care am trecut, mai mult decat atat am luat si acasa anumite produse pe care le-am gasit de vanzare pe marginea drumului si ne-au facut pofta.

Am mai aflat si ca Adjud si Aiud desi fac parte din judete diferite si se afla la o distanta considerabila unul de celalalt, daca stai cu harta in mana vei vedea ca se afla pe aceasi linie, V-E.

Dupa turul asta, cumulat cu toate celelalte calatorii ale mele, cred ca am reusit sa acopar 40% din tara. Chiar daca am trecut prin mai toate zonele ramane ca pe viitor sa le explorez mai in amanunt si sa urc procentul cat mai aproape de 100%.

Cu siguranta vor mai exista si alte tururi insa pana atunci ar fi cazul sa avem si noi putin mai multa grija de tara asta frumoasa care ne gazduieste, nu de alta dar eu chiar vreau sa am ce arata copiilor si nepotilor.

Si cum calatorului ii sade bine cu drumul va urez „drum bun”!

… traseul