Budapesta

Initial vroiam sa mergem la munte in Padis insa vremea nu a tinut cu noi si am renuntat, dar cum toti ne luasem deja concediu am zis sa mergem totusi undeva.

Nu a durat mult si am si gasit destinatia ideala agreata de toata lumea, Budapesta. Marti ne-am hotarat si dupa un efort colectiv miercuri seara eram deja in tren spre Budapesta via Cluj. Am ales sa mergem cu trenul pentru ca avionul era scump si cu masina era prea obositor avand in vedere ca aveam un singur sofer valid, Ana.
 
Ne-am aprovizionat cu toate cele si hop in tren la cuseta. Cateva berici, ceva de mancare, una doua povesti si apoi somn. Fara sa stim CFR-ul ne pregatise o surpriza foarte mare si neplacuta, mai pe scurt spus nu am reusit sa ajungem la timp in Cluj si am pierdut legatura pentru Budapesta. Nu am avut ce sa facem pentru ca era prea dimineata si astfel am petrecut 4 ore intr-o cofetarie obscura din apropierea garii. Mi-am adus aminte putin de tinerete, doar atunci pierdeam ore prin locuri dubioase in asteptarea vreunui personal. In fine, cu cateva prajituri si ceaiuri au trecut si cele 4 ore de asteptare si ne-am suit iar in tren. Chiar daca eram destul de obositi am avut resurse sa facem haz de necaz.
  
In tren am luat primul contact cu ce avea sa ne astepte in urmatoarele 4 zile, mai exact cu limba maghiara. A venit nasul ne-a spus ceva ce doar el a inteles, noi nu, si asta a fost. Din fericire de data asta trenul nu a mai avut intarziere si pe la ora 16:00 eram in Budapesta in gara Kelety. Dupa ce am consultat putin harta am gasit si unde trebuie sa ajungem si foarte important cu ce. Am luat metroul 2 statii pana la Astoria, de acolo inca 10 minute pe jos si gata am ajuns la hostel.
  
Aveam deja rezervare si nu trebuia decat trecem de cateva formalitati si apoi ne puteam caza linistiti. Hostelul in prima faza arata destul de neprimitor dar pana la urma s-a dovedit a fi alegerea perfecta. Era amplasat intr-o cladire veche cu balcoane mari si curte interioara exact in centrul orasului. Aducea cu locul de unde isi pandea Marcel Iures tinta in filmul Faimosul Paparazzo. Gazda ne-a fost Baczi (sper ca am scris corect) un tip la vreo 40 si de ani, adus de spate si cu o engleza de chinez dar cinstit si respectuos.

In prima faza ne-am cam speriat cand am auzit ca nu o sa stam in cladirea unde se afla efectiv hostelul (mai exact receptia si cateva camere) dar pana la urma a fost mai bine. Plus ca ne-a dat vreo 7 chei ca sa ne putem misca in voie peste tot. Apartamentul nostru era in cladirea de peste strada unde se mai gaseau alte 3 camere si ele pline cu turisti. Am impartit 2 bai si o bucatarie cu un grup de “chuciunghezi” si o nigerianca.

Bineinteles ca a fost bataie pe baie cu ei dar pana la urma i-am invins printr-o strategie bine pusa la punct si urmata cu strictete.

Imediat dupa ce ne-am improspatat si desfacut bagajul am plecat sa manacam ceva pt ca eram rupti de foame. Fiind prima seara am mers la un local recomanadat de Baczi unde chipurile se manaca bine, era ieftin si servirea ok.

A avut dreptate, mancarea a fost buna, asta in cazul in care am stiut ce sa comanadam sau am nimerit ceva ok. Mie unul mi-a placut manacarea si nu mi s-a parut deloc scump.

Cu burtile pline am plecat sa ne plimbam putin prin zona sa mai vedem una alta dar si sa ne facem somnul mai dulce si mai profund dupa.

Am mers pana la un pod in apropiere, am trecut pe langa piata centrala, am strabatut Ucica si apoi ne-am oprit la o crasma pentru o ultima bere. Ne-am chinuit noi putin cu chelnerul care nu intelegea ca noi vrem bere nefiltrata insa pana la urma ne-a adus ce treabuia. Am gustat si ceva covrigei ca tot erau pe masa si apoi iute spre casa.

In camera, ca niste adevarati domni ce suntem, le-am lasat pe fete sa adoarma iar noi am stabilit ce vom face a doua zi, trasee, obiective, pauze de hidratare … tot, bineinteles alaturi de un pahar de wiskey.

Vineri dimineata odihniti si plini de entuziasm am plecat spre primul nostru obiectiv, podul …., unul din multele poduri ce traverseaza Dunarea si leaga Buda de Pesta. Am reusit sa vedem si stauia lui Sf. Gellert dar si un bac care trecea pe Dunare plin ochi cu Loganuri. Va dati seama ce mandri ne-am simtit ca suntem romani :).

Imediat dupa ce am trecut podul si am vazut statuia lui St. Gerlem am cautat un loc unde sa luam micul dejun dar si unde sa ne intalnim cu Gabi, viitorul nostru „ghid” al Budapestei. Dupa ce am mers vreo 15 minute pe cheiul Dunarii am descoperit un local foarte dragut unde patroni, chelneri si bucatari erau un el si o ea, sot si sotie. Inauntru totul era foarte cochet iar mancarea a fost buna si deloc scumpa. Inainte sa plecam din local ne-am intalnit si cunoscut si cu Gabi (o veche prietena de-a Marei de la Dijon).

Cum eram foarte aproape de palatul regal din Buda si cum in aceasta zona se aflau mai multe obiective pe care doream sa le vizitam ne-am indreptat direct spre el. Palatul si toate celelalte obiective se afla pe o colina. Ca sa ajungem sus am luat un funicular (moartea mea). Intr-adevar a costat cam mult iar cursa a fost cam scurta insa de obicei nu pot sa rezist tentatiei. Si asa nu cred ca avea nimeni chef sa urce pe jos vreo 10 minute.
  
De sus puteai sa admiri Dunarea, parlamentul dar si Pesta in toata splendoarea ei. Palatul in sine nu l-am vizitat pentru ca nu m-a atras insa ne-am plimbat prin curtea lui. De aici am mers sa vedem Bastionul Pescarilor si Biserica Matei. In drum am trecut si pe langa resedinta presedintelui maghiar. Bastionul pescarilor era un sistem de 7 turnuri ce comunicau intre ele prin podete si tunele, toate albe. Aici am intalnit si doi rromi in varsta care cantau ceardas autentic. Foarte misto, mi-a placut mult! Am incercat noi sa intram si la Muzeul Martipanului insa nu i-am gasit intrarea si pana la urma ne-am lasat pagubasi.

Si cum in apropiere se afla si o pestera (de fapt era vorba de catacombele castelului) am dat fuga sa o vizitam. Ne-am invartit noi putin in cerc timp in care uni dintre noi au admirat cladirile din zona iar alti au testat tehnologia cu care erau dotate acele cladiri dupa principiul „ring and run” J, dar pana urma, bineinteles si datorita faptului ca suntem cercetasi, am reusit sa gasim locatia. Se intra prin subsolul unei case si dupa ce coborai vreo 3 scari (atentie, nu trepte) dadeai de un adevarat ansamblu de galerii. Iluminatul era asigurat cu felinare pe gaz iar fondul sonor de tot felul de sunete inspaimantatoare gen Predator. Tot ansamblul era un mare labirint cu fiecare incapere sau culoar avand tematica proprie. Cea mai misto a fost fantana cu vin. Din pacate, desi am fi vrut noi, nu era recomandat sa bei pentru ca era recirculat. Toata plimbarea prin subteran a durat cam 45 de minute insa a costat destul de multisor.

De aici am coborat iar pe chei si am trecut Dunarea pe podul cu lanturi apoi am trecut pe langa Academia Maghiara si ne-am indreptat spre basilica Sf. Stefan. O biserica mare, impozanta asezata intr-o piata la fel de mare in care insa nu am intrat pentru ca era déjà inchisa.

Normal ca dupa atat drum ni s-a facut si foame si Gabi ne-am dus sa mancam la cantina facultatii ei. Initial am fost putin sceptici in privinta alegeri insa pana la urma s-a dovedit a fi OK. Mancarea buna, mai ales muraturile, ieftina si nu arata deloc a cantina studenteasca. Plus ca ajungand acolo aproape de ora inchiderii am primit cadou si cateva prajituri. Probabil nu mai rezistau pana a doua zi si cum ne-au vazut flamanzii …am zis bogdaproste si am infulecat.
 
Si cum dupa masa merge si ceva pentru digestie ne-am oprit putin si la pub-ul facultatii. Nimic special, am gustat cate o bere si cei mai curajosi dintre noi au incercat Unicum, bautura traditionala a maghiarilor (din cate am inteles eu) insa din partea mea pot s-o bea singuri pe toata pentru ca e groaznica.

Pentru ca mai aveam ceva timp din ziua respectiva Gabi ne-a propus sa ne plimbam pe bulevardul Andrassy pentru a ajunge la aleea statuilor sau ceva de genul asta (Monumentul Milenium). Am avut ceva de mers pana acolo si nu pot sa spuun ca m-a impresionat prea tare ce am vazut. Pe drum am trecut si pe langa opera din Budapesta si am servit cateva castane coapte. La intoarcere am ales sa luam metroul pana acasa si bine am facut pentru ca linia pe care am circulat este una dintre cele mai vechi din oras dar si din Europa si inca isi pastreaza infatisarea de la inaugurare. Statile sunt mici, toate arata la fel si sunt decorate cu lemn iar trenurile sunt deasemenea mici si cochete.

Hotarati sa iesim undeva seara am trecut pe acasa sa ne shimbam sau ne improspatam dupa caz. Nestiind unde sa mergem am lasat-o pe Gabi sa aleaga in locul nostru si bine am facut. A ales Szimpla, un bar destul de aproape de casa. Chiar de la intrare iti dadeai seama ca este altfel, nu existau usi ci doar niste fasii imense de cauciuc (ca la masinile de gunoi) printre care trebuia sa-ti faci loc, bineintels avand grija si la cei care vroiau sa iasa. Ce mai, o adevarata aventura sa ajungi inauntru. Cand am reusit in sfarsit sa intram am ramas masca. Locatia arata ca dupa bombardament iar mesele si scaunele … nu gaseai doua la fel. Tot mobilierul era parca luat de la vechituri; mese, scaune, veioze, canapele, etc. Cel mai mult mi-au palcut canapele si fotolile facute din cazi de baie. Plus ca pereti erau toti scrijeliti cu fel de fel de mesaje. Bineinteles ca si unii dintre noi au ales sa se exprime liber. Mi-a mai placut iarasi ce serveau de mancare, un fel de snack asa, mai exact untura pe paine cu ceapa si boia de ardei. Super bun, mergea de minune cu bere. Aveau chiar si un trabant transfomat in separeu. Oricat de mult ne-ar fi placut acolo usor-usor ne-am indreptat spre casa pentru ca ne astepta o zi plina.

A doua zi am luat micul dejun in centru la o cafenea, unde unii au servit costita mestecata(de alti) iar ceilalti numai bunataturi. Dupa, am mers direct la muzeul Casa Terori, trecusem pe langa el cu o seara inainte si mi s-a parut interesant de vizitat. Din pacate am platit degeaba o gramada de bani pentru ca nu a meritat deloc. Totul era scris in ungureste si mai nimic care sa-ti atraga atentia. Doar afara era un monument in memoria cortinei de fier pe care era scris si in romaneste. Poate si celulele de la subsol si tancul de la intrare sa-mi fi trezit cat de cat interesul.

Inainte sa ajungem la obiectivul nostru principal din ziua respectiva (mai ales al baietilor) am vizitat si castelul Vajdahunyad (Hunedoarei asa cum era tradus in ghidul de la hostel). Castelul era acum sediul muzeului botanic parca, sau de istorie naturala. Ne-am multumit doar sa-l admiram pe afara si sa ne plimbam putin prin parcul ce-l inconjura. Castelul era asemanator cu ce gasim si pe la noi prin Ardeal.
 
Nici nu am prea putut noi sa ne desfasuram prea tare pentru ca erau foarte multe grupuri de elevi veniti in excursie.
 
In fine, nici nu am zabovit mult pentru ca ardeam de nerabdare sa mergem la bai. Pentru ca in Budapesta se gasesc vreo 10 bai (unele foarte vechi) am ales si noi una, Széchenyi, in functie de pret si care sa fie pe traseul nostru. Nici nu ne-am apropiat bine ca déjà se simtea si vedea aburul care isi facea loc prin niste orifici mari ce fumegau din pamant.
  
Ne-am facut noi curaj, am intrat si ne-am minunat. Inauntru arata ca intr-un palat … ma rog, pastrand proportile, eu ma refer la inaltimea camerelor si la statuile din marmura ce decorau incaperile. Cu putin ajutor de la Gabi si multa determinare din partea noastra am reusit sa intelegem ce si cum. Cat costa, cat dureaza despre ce e vb … etc.

Fetele au decis ca e cazul sa ne lase singuri sa ne bucuram de ce urma sa benficiem la bai ….multi aburi adica J iar ele s-au dus sa bea o cafea bineinteles punandu-ne in vedere ca nu avem voie decat 3 ore la balaceala.
 
Imbracati fiecare in sort si doar cu un prosop, fara a intelege exact ce indicatii primeam de la supraveghetori am intrat hotarti sa ne bucuram de tot ce putea sa ne ofere complexul. Si credeti-ma ca ne-am bucurat! Am trecut de la bazin cu apa de 33 de grade la unul cu apa de 20, de la sauna cu aburi la 50 de grade la sauna aroma si apoi am intrat direct intr-un bazin cu foarte rece de doar 18 grade, de la baie afara in bazin cu apa de 36 de grade la jacuzii si nu in ultimul rand de la sapuneala cu fulgi de zapada la un bazin cu apa la temperatura de 40 de grade. Ce mai, a fost bestial … Au fost 3 ore pline in care am incercat aproape tot ce se putea acolo, ma rog, mai putin sauna la 100 de grade care sincer mi s-a parut periculoasa pentru niste neinitiati ca noi. Pentru doar 3000 de cucuruzi (vreo 40 de lei) a meritat cu varf si indesat. Pacat ca nu au vrut si fetele sa intre cu noi, poate data viitoare. Nu trebuie sa mai spun ca dupa ce-am iesit ma simteam alt om, mai usor si mai odihnit. Pacat ca nu avem asa ceva si in Bucuresti, poate ca ideea doamnei Udrea nu e chiar asa de rea … asta daca este realizabila.

Am mers direct sa le recuperam pe fete care se instalasera confortabil intr-o cafenea foarte aproape de noi si am plecat grabiti sa cautam un loc unde sa mancam. In drum spre restaurant am trecut si printr-un centru comercial pentru mici cumparaturi. Chestii de uz casnic, cercei, energizante, bere.

Restaurantul propus in prima faza nu ne-a placut asa ca dupa ce am mai cautat putin prin zona am gasit altul, Red Pepper. Sincer, cred ca nu mai mancasem asa bine de ceva timp. Totul a fost excelent. Cel mai bun gulas mancat de mine vreodata aici l-am servit. Sunt ferm convins ca si ceilalati imi dau dreptate. Din pacate nu a fost totul perfect pentru ca si chelnerul simtind ca s-a imprietenit cu noi si-a bagat si el servirea pe nota, asa sa fie. Important este ca mancarea a fost delicioasa si destula.

Cum deja afara se inserase si prea multe care ne-ar fi putut interesa nu mai erau de vazut am decis sa mergem spre casa sa ne pregatim pentru seara. Nu de alta dar trebuia sa-i verificam si pe chugunghezi, sa fie totul bine. Dupa cateva pahare cinstite pentru pace si ceva aranjamente am decis sa incercam un club unde se danseaza. Imediat Gabi ne-a propus Kuplung, un club situat pe o strada plina cu baruri si cluburi nu foarte departe de hostelul nostru.

Din pacate la club nu am mers in formula completa pentru ca, la fel ca-n povestea cu 10 negri mititei, am ramas si noi mai putini pentru ca unul dintre noi a hotarat sa se bage la somn.

Asa putini cum eram am luat calea cea buna si dusi am fost. In seara aia mi-a fost dat sa ma lovesc de o lege foarte tampita, cica dupa ora 22:00 nu mai ai voie sa cumperi alcool de la magazin, nici macar sa-l consumi acasa … aiurea.
 
Ajunsi la club ne-am zbatut sa obtinem si noi o masa ca nu eram de-ai locului si nu stiam care e treaba cu dansul pe acolo. Dupa cateva pahare de „voce” si ceva bere ne-am facut curaj si am dansat si noi putin dupa care ne-am multumit sa-i urmarim pe ceilalti cum se manifesta, si credeti-ma erau cateva specimene. Nu peste foarte mult timp ne-am dat seama ca vrem altceva si bineinteles ca am plecat in Szimpla, pe jos normal. De data asta ne-am gasit loc in camera calculatoarelor unde vreo 20 de monitoare asezate haotic pe pereti te hipnotizau la propiu cu imaginile pe care le difuzau. Am baut si aici cateva beri, cu una mai putin decat as fi putut/vrut sa beau pentru ca niste ciocanei de la o masa vecina cand s-au ridicat ne-au lovit masa si au varsat berea pe noi, mai exact pe mine. De doua ori ghinion, am ramas si ud si fara bere pentru ca cei 3 nu s-au mai intors cu berea asa cum ii asteptam noi crezand ca se duc la bar sa ne cumpere bautura. „Bineinteles ca am iesit imediat dupa ei si i-am calcat in pcioare dar asta e alta poveste si nu-si are locul aici”.

La un moment dat, mai exact pe la ora 4:00 eu am decis sa plec spre casa pentru eram ud (vezi mai sus) si eram asteptat in camera de Ana care nu putea sa doarma fara mine … s-a inteles, da? 🙂
 
Nu peste mult timp au aparut si ceilalti la hostel, normal, a doua zi urma sa plecam spre casa … si uite asa ne-am culcat cu totii fericiti in trilurile lui Adi.

Dimineata pregateste bagaje repede, 2-3 poze cu camera, am predat cheile, ne-am luat la revedere de la Baczi (doar eu) si dusi am fost.

Pentru ca aveam tren abia la ora 14:00 am hotarat sa mergem si noi intr-un centru comercial (mall) sa ne uitam dupa ceva ocazii. Ne-am inatlnit iarasi cu Gabi care ne-a dus intr-un mall foarte aproape de gara Kelety dar si de stadionul lui Ferencvaros Budapesta.

Multe nu ne-am cumparat, mai mult prostii decat ceva util. Bere de toate felurile pentru tren, uscaturi si ceva mancare pentru tren. Nimic special, poate doar ca aveau Ben Sherman la Peek & Cloppenburg si la noi nu.

Fiecare cu cate 2-3 sacose in mana am alegat la gara sa ne recuperam bagajele si sa ne suim in tren pentru ca daca-l pierdeam si pe asta cum s-a intamplat la dus nu mai ajungeam luni la munca.

In gara ne-am adus aminte ca nu ne-am luat si cate-o amintire, mai exact magnet pentru frigider (poate suna invechit dar eu colectionez) si a trebuit sa dau putin din coate ca sa nu pierd trenul.

Am mai tras o poza in gara, ne-am luat la revedere de la Gabi si hop in tren.

Pana la Cluj am mancat, baut si dormit pe reprize pentru ca de altceva nu prea mai aveam chef. Si am facut poze pe geam la caprioare, iepuri si fazani, se pare ca la ei sunt din belsug.

In Cluj am ajuns pe o ploaie mocaneasca si bineintels fara intarziere ca asa e normal si dupa ce am facut cateva cumparaturi ne-am urcat in trenul care ne astepta plin de oameni sa ne duca acasa. De data asta nu am mai avut noroc si am avut si coleg de cuseta, partea buna a fost ca tipul era de treaba si nu ne-a facut probleme. Va da-ti seama ce iesea daca ne facea . Il lasam singur in cuseta!

Dupa o masa scurta, cateva discutii fara subiect si o tentativa de vizionare a unui film am adormit toti.

CFR-ul nu ne-a facut nici o surpriza si am ajuns ca de obicei cu intarziere astfel ca am fost nevoiti, doar baietii, sa mergem direct la munca. Ce sa zic, a fost fain!

Una peste alta a meritat din plin calatoria asta, pacat totusi ca nu am fost in formula completa. Poate peste ceva vreme ne strangem si mergem toti catre alta destinatie, dar nu cu trenul ca mi-a ajuns, la fel cum mi s-a luat si de autocar J.

Nici nu ma gandesc sa nu ma intorc in Budapesta, doar pentru baile termale si tot ma mai duc, nu scapa ei de mine.

A viszontlátásra!

Octombrie 2009