Garofita

Weekendul trecut, satul de Bucuresti si obosit dupa doua saptamani pline de munca, am ales impreuna cu gasca sa mergem la cabana Garofita Pietrei Craiului. Desi am fost de nenumarate ori in Crai nu am stat niciodata la Garofita, o singura data am trecut pe langa cabana cand, de meserias ce eram, am gresit drumul care trebuia sa ma duca in Plaiul Foii unde eram campat si am ajuns din greseala la Garofita. Asta se intampla prin 2000 cand coboram de la Cerdacul Stanciului, stiti voi, bolovanul ala mare bagat intr-o arcada.

 

Cum vremea se anunta potrivnica nu ne-am propus sa facem cine stie ce trasee ci doar sa aruncam o privire prin jur si sa ne dezmortim putin posterioarele inerte de atata stat jos.

Am aruncat repede in doi rucsaci ceva haine, echipamentul necesar plus 2 lumanari (cabana se anunta fara curent fapt infirmat odata cu sosirea orei 6 cand Gogu a pornit generatorul si am avut lumina din belsug), mancare rece si bineinteles ceva lichide pentru seara la foc.

 

Echipati si gata de drum, sambata dimineata am inceput sa ne adunam, in prima faza ne-am luat copiii apoi am facut jonctiunea cu cealalta masina in care erau Cocos&Co. si in cele din urma in Campulung l-am recuperat si pe Adi care venise direct de la Brasov.

 

Totul a mers brici pana in Satic, aici drumul s-a cam stricat dar multumita iscusintei soferilor nostri, a copilotilor si nu in ultimul rand a motoarelor straine care propulseaza masinile cu care ne-am deplasat, am reusit sa ajungem relativ repede la cabana. Drumul de la centrala de apa din Satic si cabana este teoretic impracticabil dar, dupa cum aveam sa aflam, nu imposibil de parcurs.

 

Intr-un final s-a zarit si cabana care, din cauza cetii, nu putea sa ne ofere pentru moment peisajul care o inconjura. A doua zi insa am avut ocazia sa ne bucuram de peisaj.

                       resized_1

 

Rezervarea noastra, o camera de 8 locuri, fusese data altora asa ca a trebuit sa ne inghesuim intr-o camera de 16 locuri cu inca un grup de 8 persoane care era deja cazat. Pentru ca nu venisem la hotel si varianta dormitului in pod nu ne-a suras ne-a trecut repede orice pretentie la intimidate si lux si ne-am inghesuit cu ceilalti. Norocul nostru a fost ca unul din cei 8 era o cunostinta mai veche de-a nostra astfel, comunicarea a fost mai buna decat ne-am fi asteptat.

 

Ne-am desfacut repede bagajul, am infulecat ceva si-n graba am pornit sa facem o mica plimbare. Ne propusesem sa ajungem la Cerdacul Stanciului, un traseu ce dureaza in mod normal cam 2 ore dus si mai putin de atat la intoarcere.

                         resized_2 resized_3 

                         resized_4 resized_5

 

Cum era de asteptat, pe drum am inceput sa ne rarim, intai au renuntat 2 apoi inca 4 astfel ca la Cerdacul Stanciului nu au mai ajuns decat 3 dintre noi (eu nu m-am aflat printre ei).

Am ales sa ne intoarceam pentru ca deja incepuse  sa se insereze si padurea era plina de frunze cazute ce ascundeau bolovani si radacini care pe intuneric total ne-ar fi pus in dificultate si ne-am fi putut rani (nu si eu bineinteles).

 

Bucata de traseu pe care am parcurs-o a fost suficienta cat sa-mi aduc aminte ce frumos este in Piatra Craiului si ce minunatii ascunde. Cateva poze si o serie de discutii despre banci au completat drumul de intoarcere spre cabana.

 

Intorsi la cabana am descoperit ca celelalte grupuri au venit mai pregatite ca noi si deja se apucasera de gratar si alte bunataturi. Din pacate a trebuit sa ne multumim cu ceva salam uscat si miros (din belsug) de gratar … de pui, de porc, chiar si de ied in functie de preferinte.

 

De cum noaptea si-a intrat in drepturi ne-am strans cu totii in jurul focului si am inceput sa povestim, sa cantam si sa consumam lichide generatoare de caldura si ameteli.

Trecuse ceva timp de cand nu mai statusem in jurul focului la povesti dar mai ales la cantat. Am cantat cu atata pofta incat cei care s-au retras mai devreme la depou au putut sa asculte concertul live chiar daca nu mai erau langa foc. Un trio de succes cu voci baritonale le-a incantat urechea pana pe la vreo 2 dimineata. Poate nu s-ar fi incheiat asa devreme noaptea insa lipsa unui al treilea provider (nu ma refer la Adi) de licori bahice ne-a ajutat sa plecam mai repede la culcare. Pacat, pentru ca oamenii cu care am petrecut si cantat in jurul focului erau de calitate si buni cunoscatori ai muntelui. Dar ce sa-i faci, unde bautura nu e, nimic nu e J.

 

Ajunsi in camera am fost primiti cu caldura la propriu si invitati la liniste de “Lamaie” prin celebrul “sssh” sau tuse scurta. Am intampinat ceva probleme in momentul in care am vrut sa ajung in pat (dormeam la etaj) insa cu ajutorul prietenilor care apucandu-ma fiecare de cate o buca au reusit sa ma propulseze in pat. Adi mi-a demonstrat ceea ce stiam deja, ca nu era asa de simplu cum credeau unii sa te urci in pat, ba chiar foarte complicat, drept dovada sta bubuitura care ne-a trezit pe toti atunci cand a venit la culcare si a incercat sa treaca prin tavan.

 

Dimineata fiecare s-a trezit dupa cum i-a poftit inimioara si in functie de cat de tolerant este la miscare. “Lamaie” s-a trezit mai tarziu acuzand rasetele, bubuitura cauzata de Adi, promenada lui Cocos de la 4 dimineata si alte lucruri care s-au intamplat peste noapte facandu-l sa aiba un somn agitat …Jon Lemon stie de ce!

 

Dupa un dus rece la izvor si o masa la fel de rece pentru ca alta nu aveam, am hotarat ce facem in continuare si apoi ne-am strans bagajele pentru a porni iar la drum.

Ne-am luat la revedere de la Gogu (cabanierul, adevarat personaj de poveste), de la ceilalti, am facut cateva poze de grup cu peisajul si dusi am fost.

 

Prima oprire a fost Pestera Ursilor (a nu se confunda cu mai celebra pestera a ursilor din Apuseni) aflata in imediata apropiere a localitatii Podu Dambovitei. Pentru ca nu auzisem nimic de aceasta pestera pana weekendul trecut mi-am dorit foarte mult sa o vizitam. Foarte multe nu am putut face pentru ca nu eram nici echipati corespunzator si nici nu stiam multe despre pestera, ca sa nu mai spun ca nu aveam nici harta. Ne-am rezumat la o vizita sumara si la cateva poze pentru album plus un mic documentar realizat ad hoc la fata locului.

              resized_6 resized_7 resized_8

 

A doua oprire am facut-o la Manastirea Namaiesti, construita in piatra in apropiere de Campulung. Se spune ca aceasta manastire are o icoana facatoare de minuni. Oricum, frumoasa manastirea si locatia in care era amplasata. Lume multa si la fel de multi cersetori ca asa e pe la noi. Nu am zabovit mult pentru ca eu vroiam sa ajungem si in alt loc inainte sa se insereze.

                    resized_9 resized_11 resized_10

 

Ceea de a treia oprire si ultima am facut-o la Manastirea Corbii de Piatra, un schit sapat in munte, mai exact in argila dupa cum mi-au povestit prietenii mei, fosti si actuali studenti la geologie.

Aici imi doream sa ajung inca de anul trecut cand, in drum spre Nucsoara, punctul de plecare spre Fagaras, am zarit din masina acest schit sapat in munte.

Istoria acestui loc este foarte bogata si incarcata de intamplari care mai de care mai interesante. Multumit ca am ajuns aici, am profitat din plin si am cotrobait prin fiecare coltisor al schitului incercand sa nu ratez nimic. Bine, nu am intrat inauntru, pentru asta aveai nevoie de programare (sunai la cineva, nu stiu la cine) si nu aveai voie nici sa fii insotit de vreun animal de companie, gen jder.

                           resized_12 resized_13 

                          resized_14 resized_15

 

Desi am spus doar de 3 opriri pana la urma au fost patru, ultima am facut-o la un restaurant din Curtea de Arges pentru a servi o combinatie intre pranz si cina.

                                   resized_16

 

Cu gandul la ce am vazut si vizitat in cele 2 zile si cu peripetiile inca proaspete in minte, povestite la nesfarsit in masina, ne-am indreptat agale spre casa, care ne-a primit spre seara mai obositi fizic decat am plecat, dar mult mai relaxati psihic.

 

Un răspuns to “Garofita”

  1. Petrvs Says:

    „Mama, vreau salam …”

    Voi sunteti raspunzatori pentru laitmotivul salamului din Senatorul Melcilor? :))

    Cand mai ai ocazia, treci si pe la Schitul Dragoslavele. E aproape de Namaiesti (dupa ce treci de Mateias). E un schit vechi de lemn, in varful unui deal, inconjurat de livezi de mar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: