Voineasa

Anul acesta pentru petrecerea sarbatorilor pascale am ales sa mergem asa mai in familie in statiunea Voineasa, pe valea Oltului.

Am plecat sambata dimineata din Bucuresti si ne-am intors luni seara.

Dupa un drum lung (lung din cauza lucrarilor la sosea dar si a accidentelor) dar nu obositor, am reusit sa ajungem in Voineasa, localitatea. Ne-am facut curaj si am incercat sa vedem cum mai arata (cum mai arata pentru ca eu am mai fost pe aici cand eram mic, cu parintii) Statiunea Voineasa, situata putin mai sus de localitate. Arata jalnic… cred nu au mai renovat nimic de dinainte de 89’, camerele la hotel arata ca dintr-un film comunist. Singura pata de culoare din statiune sunt cateva vilisoare cochete ascunse intr-o padurice, dar care din pacate erau toate inchiriate.

Nu am avut de ales si am apelat la o pensiune din localitate, alegerea s-a dovedit insa a fi una buna pentru ca conditiile erau excelente (mai putin galagia facuta vineri seara de niste “manelisti”), parca Pasiflora se numea pensiunea.

Intreaga zona arata foarte frumos, pacat totusi ca investitiile in infrastructura sunt cam putine iar defrisarile masive.

Drumurile sunt sub orice critica si ceea ce inainte de 89’era un magnet pentru turistii romani si nu numai acum totul este lasat in paragina (vorbesc de statiune).

Am facut o excursie si pana in statiunea Vidra si la barajul Lotrisor, statiune care arata jalnic, hotelul a fost victima unui incendiu si de atunci a fost lasat asa.

La fel ca si in Voineasa aici mai exista cateva vile care mai stau in picioare si care inca mai primesc turisti.

Pacat, pentru ca peisajul ofera multe si accesul in zona se face relativ usor pentru turisti, se poate ajunge prin Valea Oltului dar si din Petrosani la Vidra si la Voineasa.

Noaptea de Inviere am petrecut-o la biserica din localiatate construita fix pe un deal. Obiceiul zonei bineintels ca era total diferit fata de cum stiam eu si ca si in alte dati am asistat cu placere la slujba. Mai multa vlaga nu strica totusi celor din cor care zici ca se stingeau cand cantau Aleluia.

 

Pe drumul de intoarcere spre casa am mai trecut si pe la Cascada Lotrisor aflata in zona, o cascada destul de mare si zgomotoasa, de care spre rusinea mea nu stiam nimic pana sa o vad, dar si pe la Manastirea Cozia … manastire pe care cunosteam inca din copilarie cand mergeam cu parintii la Caciulata J.

 

Ma bucur ca am ales aceasta zona pentru ca asa am redescoperit si eu locuri prin care am umblat in copilarie si am putut sa vad si alte frumuseti ale tarii.