Dupa doua saptamani de stat/calatorit numai in gasca, am zis ca ar fi cazul sa petrecem putin timp doar noi doi, undeva departe de Bucuresti, asta si pentru a nu simti terminarea (‘oficiala’ a) concediului.

 Am propus fiecare cate un traseu (puteam sa folosim si “tool-ul” prezentat de Petrus aici) si pana la urma ne-am hotarat sa mergem la Targu Jiu. Dupa ce am stat si m-am gandit putin ce putem vedea in zona, am creionat repede un circuit pe care l-am urmat cu sfintenie.

 Am plecat din Bucuresti vineri pe la ora 17:30, cu destinatia Horezu unde am ajuns pe la ora 21:00. Aici, am innoptat la o pensiune la care am sunat chiar cand eram in oras. Foarte ieftin si conditii bune.
       

Sambata dimineata am plecat spre Pestera Polovragi, iar in drum am oprit si pe la Manastirea Polovragi. Dupa ce ne-am aruncat un ochi prin manastire, ne-am urcat iar in masina si am plecat spre pestera. Cand am ajuns, inca nu era deschisa, asa ca ne-am plimbat putin prin Cheile Oltetului, ca tot eram acolo. Cat ne-am plimbat noi prin chei si am parcat masina, au venit si cei care urmau sa ne fie ghizi in pestera. Am platit cate 2.4 lei de persoana intrarea si am inceput explorarea pesterii, insotiti de cel mai tare ghid pe care l-am intalnit vreodata – o doamna la vreo 50 de ani care desi parea cam firava si imbracata mai de strada, m-a acaparat total cu descrierile amanuntite asupara oricarui obiect din pestera dar mai ales prin “miscarea scenica” si tonalitatea vocii. Aproximativ 800 m sunt vizitabili si cel mai interesant mi s-au parut scheletul desenat cu funingine de catre calugarii care se refugiau in pestera si liliecii care, deloc deranjati de prezenta noastra acolo, se plimbau in voie. Totul  a durat aproximativ 45 de minute.
       

Urmatorul obiectiv a fost tot o pestera la fel de cunoscuta ca si prima si anume Pestera Muierilor. Aici intrarea a fost mai scumpa, aproximativ 5 lei, si m-a costat si taxa foto vreo 10 lei. Ce nu mi-a placut insa a fost faptul ca se intra la gramada, adica daca 70 de turisti (cati cred ca am fost noi atunci) vin si platesc biletul, intra toti 70 odata. Ceea ce nu e tocmai placut sa stai si sa astepti dupa fiecare prin pestera ca sa poti sa faci si tu o poza sau sa admiri ceva. Oricum aici mi-a placut mai mult, parca era mai animata pestera, mai multe stalagmite si stalactice dar si alte formatiuni interesante. Plus ca aici erau si pasaje (chiar daca era amenajat si aveai si lumina) unde trebuuia sa te cocosezi bine ca sa treci. Am admirat si un schelet de urs de pestera si mi-am adus aminte de aventura mea din Pestera Mare de la Meresti de acum 9 ani, cand era sa-mi rup gatul intr-una din gropile facute de cei care cautau schelete de urs. Interesant a fost ca am intrat printr-un loc si am iesit prin altul si nu ne-am intors de unde am venit, cum s-a intamplat la Polovragi. Inainte sa intram dar si cand am iesit, ne-am energizat cu niste mure proaspete vandute ieftin de un mosulica foarte comic, chiar fata de altii care zici ca-ti vindeau aur.

De aici am mers direct la Targu Jiu unde in prima faza am mancat si abia apoi am fost sa vedem operele lui Brancusi. Faza comica a fost ca noi ne gandeam cum ajungem dupa aceea sa vedem operele si ce sa vezi, Poarta Sarutului si Masa Tacerii erau chiar in parcul din fata terasei unde noi am mancat. Coloana Infinitului insa se afla chiar la intrarea in oras, intr-un parc suberb unde te lasa sa stai si pe iarba (cool, nu?). Am admirat noi ce am admirat, ne-am minunat de cat de curat este orasul si in cele din urma, am reusit sa facem si cateva poze. La Poarta Sarutului era plin de mirese, abia am reusit sa ne strecuram si noi pentru o poza.
       

Oricum foarte misto orasul! Mi-a placut Targu Jiu, dar mai ales operele lui Brancusi.

In drum spre Baile Herculane, am oprit la un moment dat sa luam niste apa, lucru foarte inspirat, pentru ca am vazut un indicator catre Hobita, satul unde s-a nascut Brancusi. Ne-am zis ca nu strica sa aruncam un ochi mai ales ca era si foarte aproape. Casa memoriala nu este ceva extraordinar, mai ales ca din cate stiu eu, cat a locuit acolo nu a creat nimic, insa doamna care “rupe” bilete acolo, ne-a cucerit cu povestile despre Brancusi. Practic ne-a vorbit vreo 30 de minute despre viata si opera lui Brancusi moca, dar cu multa pasiune. Am aflat chestii interesante de care habar nu aveam. Biletul aici a costat 2.4 lei de persoana.
                                  

De aici am plecat spre Baile Herculane, prin Baia de Arama, apoi pe Valea Cernei pana in statiune. Am avut parte de peisaje superbe si de un drum foarte liber. In prima faza ne-am blocat cand am vazut aglomeratia de la 7 Izvoare, crezand ca acolo e statiunea, insa pana la urma am ajuns unde trebuia.
                        

Cum am ajuns, am si inceput sa cautam cazare, am dat cateva telefoane, am intrebat in stanga si dreapta si pana la urma am gasit la hotel Domogled, unul din hotelurile de la baza muntelui (superb peisajul!). Am avut mare noroc si cu cazarea, pentru ca alt cuplu care a venit imediat dupa noi la receptie a fost refuzat chiar daca locuri mai erau. Am platit 110 lei pe camera dar a meritat, conditiile fiind foarte bune.
                                  

Pot sa spun ca m-am indragostit de Baile Herculane si neaparat vreau sa revin acolo. Mi s-a parut cea mai romaneasca statiune posibila din Romania! Nu tu manele, nu tu smecheri nesimtiti sau mai stiu eu ce altceva. Multa lume cu bun simt, mancare ieftina si buna si servicii ok. Peisajul nu mai spun – superb! Intr-un fel, ziceai ca eram la mare, oamenii erau in slip pe strada, chioscuri cu tot felul de chestii ca la mare, ce sa mai, pana si terasele aratau ca la mare insa totul cu bun simt. Statiunea mai este cunoscuta si ca litoralul vestului. Foarte mult mi-a placut!

Duminica dimineata dupa ce am luat micul dejun am plecat spre Orsova, distanta fiind mica si am ajuns relativ repede. Dupa ce am intrebat cativa localnici si am gresit ca intotdeauna drumul, am reusit pana la urma sa ajungem si in Cazanele Dunarii. Aici ce sa mai, parca eram in alta tara … muntele, cu Dunarea la picioare este un peisaj de nedescris.  Mi-am dorit foarte mult sa ajung aici pentru ca vroiam foarte mult sa vad capul lui Decebal sculptat in munte. A meritat din plin tot efortul. Ceva extraordinar, spun asta pentru ca la noi in tara nu am mai vazut asa ceva si nici nu stiu sa mai existe ceva similar. Tot aici am vizitat si manastirea Macronia care este asezata chiar pe malul Dunarii si unde donatile se fac printr-o teava in visteria manastiri (sau probabil direct in buzunarul preotului dupa cum vocifera o maicuta J)
                                 

Urmatorul obiectiv pe care vroiam sa-l vedem era “Portile de Fier” insa nu m-a impresionat ce am vazut in zare, asa ca am ales sa nu mai oprim. Oricum se lucra in zona la carosabil si am stat la semafor pe fiecare viaduct.

Nu am mai oprit nici in Severin pentru ca déjà vazusem cam multe si era greu sa-mi mai incarc memoria cu inca ceva. Ce vroiam eu sa vad neaparat, era piciorul Podului lui Traian. Oricum la Severin este mai simplu de ajuns, mai ales ca avem si ceva prieteni pe acolo.

La intoarcere, am ales acelasi traseu, doar ca din Severin am mers prin Motru spre Targu Jiu. Am mai oprit sa mancam ceva in oras, proasta alegere zic eu, pentru ca de data asta mancarea a fost proasta si durat mult.

Ce sa mai, a fost un weekend bestial in care m-am simtit excelent!

Imi doresc foarte mult sa ma intorc la Baile Herculane si la Cazanele Dunarii, bineinteles cu conditia de a sta mai mult si poate chiar cu gasca.

P.S. inainte sa ajungem in Baile Herculane am trecut si pe la Tismana
                              

Ca in fiecare an de altfel si anul acesta am plecat la pescuit in Delta. Mai exact, am fost la Dunavatul de Jos, la o cunostinta mai veche de-a mea de anul trecut, cand am fost cu gasca de la munca acolo intr-o minivacanta.

Fiecare si-a luat rolul in serios in organizarea expeditiei, astfel ca am ajuns la fata locului echipati corespunzator si pregatiti pentru capturi memorabile. Bine, unii au ajuns fara ceva, dar nu e cazul sa le mai aducem aminte.

Dar cum intotdeauna socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, in cazul de fata balta, nu prea am prins cine stie ce. Am prins intra-adevar mult  guvide, stiti voi denumirea aia populara J.

Pentru ca am stat totusi 3 nopti, am ales sa ne cazam la casute, pentru ca era mai ieftin dar si pentru ca venisem la pescuit si nu in vacanta. Plus ca nu am avut fetele cu noi, asa ca nu am avut nevoie de cine stie ce confort. Conditiile au fost bune, la fel ca si personalul de acolo, care ne-a servit cu orice am avut nevoie (si am avut nevoie nu gluma, de multa ceapa). Pensiunea se numeste Andely.

In prima zi de pescuit, adica vineri, am ales sa mergem cu masinile pe dig si sa dam direct in canal (Dunavat). Loc bun am gasit, zic eu, insa pestele, asa cum spuneam si mai devreme, a intarziat sa apara. In afara de cateva platici, guvide si multa sabioara (aici Jonny a fost campion) nu prea am prins mare lucru. Am schimbat momeala, am momit locul, am improvizat ceva momeli, ne-am mai si plimbat insa degeaba..acelasi rezultat … adica mai nimic. Pana la urma am fost nevoiti sa strangem si sa plecam spre tabara, pentru ca stateam practic degeaba.

Seara ne-am sfatuit noi la un pahar si am hotarat ca sambata, adica a doua zi, sa inchiriem o barca care sa ne duca la un loc mai bun de pescuit, undeva mai departe. Zis si facut, am tocmit oamenii, am incercat sa negociem pretul, dar nu ne-a iesit si apoi ne-am dus la somn pentru ca urma o noua zi plina de provocari.

Sambata dimineata, la ora 7, a plecat prima echipa cu barca si apoi si restul cu inca o barca cu vasle remorcata in ideea ca daca nu merge dupa mal, macar sa avem cu ce sa ne plimbam pe canal, poate totusi prindem ceva mai rasarit. Sa zic ca pe la 8:30 eram toti aranjati in standuri si cu sculele in apa. Ei si am asteptat si am asteptat si tot degeaba, ca iar pestele nu a vrut sa vina. Eu, unul, pot sa spun ca am prins ceva, dar la fel – platica si caras. Bogdan, alias Buka, a reusit o captura mai maricica – o rosioara frumoasa foc. Am incercat tot ce aveam la noi, insa degeaba. Aia mai nerabdatori s-au plimbat si cu barca in cautarea pestelui insa ….Pana la urma, l-am sunat pe barcagiu sa vina sa ne recupereze, pentru ca iar stateam degeaba, plus ca nu luasem mancare suficienta si ne cam rodeau stomacurile.

Un pic suparati ca iar nu am prins nimic, am luat o barca cu vasle si ne-am facut damblaua putin pe canalul din fata pensiuni, unde am avut iar ceva probleme, de data asta cu vaslitul si directia, pentru ca nici unul din noi nu stralucea la acest capitol. Ca sa ne treaca supararea, seara am incins un gratar, asezonat cu ceva vin si wiskey . Tot seara si-a facut aparitia si un personaj foarte comic, care ne-a readus zambetul pe buze. Un tip hai sa-i spunem „tup – tup” care ne-a servit ceva stand-up comedy pe gratis. Tipul era super priceput la agatat, agatat flegme … ne-a si aratat cum face J.

Din pacate, seara s-a terminat destul de devreme, pentru ca dupa o zi pe balta si ceva bautura la bord, lumea a capitulat repede, poate chiar prea repede unii dintre ei. Cei mai ambitiosi dintre noi, au hotarat ca e cazul sa-si mai dea o sansa si sa mai cheltuie ceva bani degeaba, in cautarea capturii mult ravnite. Astfel ca duminica dimineata au inchiriat o barca si au plecat dupa stiuca. Asa cum au plecat, asa s-au si intors – adica fara nimic! Aproape nimic de fapt, ca totusi au prins o amarata de marlita. 2 milioane insa pentru o marlita mi se pare cam mult, voua nu baieti? J

Si cum nu prea mai aveam de ce sa stam la Dunavat, am intins-o rapid spre casa, pentru ca deja gluma se ingrosase. Ma gandesc ca pana la urma nu e asa o tragedie ca nu am prins peste, ca oricum nu prea a avut nimeni succes in perioada aia, cel putin acolo la Dunavat. Insa ma bucur ca am ales sa merg, pentru ca asa am reusit sa mai petrec ceva timp de calitate cu prieteni pe care-i vad mai rar. Nu-i asa Jonny?

Daca stau acum si ma gandesc ca am investit vreo 450 de ron, plus o zi de concediu si 3 plecate de acasa, ma cam ia de cap, dar pana la urma adevarul este ca orice hobby se plateste.

Baietii mai organizeaza o iesire luna asta, insa eu prefer sa ma duc la munte … e aerul mai curat acolo J.

Sa v-o traga la fund!

A fost pur si simplu o intamplare faptul ca am ajuns la manastirea Brancoveanu!
                                
Fiind in zona, am zis ca nu ar strica sa o vizitez, mai ales ca era la o aruncatura de bat fata de pensiunea unde am stat in Sambata de Sus, cu ocazia teambuilding-ului anual.
                               
Nu o sa-mi dau prea mult cu parerea despre ce am vazut, pentru nu sunt expert in arhitectura sau pictura si nici in viata monahala, insa pot sa spun ca vizita a fost placuta ochiului.
                                    
Cel mai mult mi-a placut coridorul cu coloane unde se afla si mormantul lui Constantin Brancoveanu.
                                   
Un coleg de munca mi-a oferit aparatul lui sa fac o poza (eu nu l-am avut la mine) si vreau sa spun ca sunt foarte incantat de ce a iesit.
                                   
Am facut cateva poze cu telefonul, mi-am astamparat setea,  m-am plimbat putin prin curtea manastirii, desi nu prea aveai loc ca era foarte aglomerat, fiind duminica si cam asta a fost toata vizita mea la manastire. Nici macar nu am intrat inauntru…poate data viitoare…

…si pentru ca in sfarsit Piturca a plecat de la carma nationalei, am zis ca nu ar strica sa vad si eu live cum se misca echipa Romaniei sub comanda noului selectioner.

Ce am vazut la televizor mi-a placut, insa cum din tribuna (in cazul de fata peluza) se vede altfel, am ales sa merg la meciul cu Austria din Ghencea. Aveam antrenor nou, aveam o revansa de luat asa, ca ma gandeam eu ca o sa fie frumos. In primul rand, biletele mult prea scumpe, 25 de lei la peluza, mai ales ca meciul nu avea cine stie ce miza si nici Austria nu e vreo super putere, dar deh…federatia nu se dezminte niciodata.

Terenul vazut de aproape arata mult mai rau ca la televizor chiar si „manjit” cu vopseaua-minune. Se pare ca totusi a fost de calitate, din moment ce mingile nu s-au inverzit.

Daca imi aduc bine aminte, au fost vreo 7000 de spectatori pe un stadion de 27,577, concentrati mai ales in zona tribunelor. Eu am ales sa stau in peluza Sud si bine am facut! Fiecare dintre noi (am fost cu „Partidul” si cu cativa simpatizanti) era sef pe cate un rand – asa multa lume a fost la meci.

Pozitionarea mea in peluza m-a ajutat sa-mi dau seama cat de „nepriceput” este Marica cand vine vorba de o finalizare unu’ la unu’ … unu’ la un milion (vorba cantecului). Ca nu as putea sa joc la nivelul la care joaca el sunt de acord, dar ca in locul lui eu nu as fi ratat din pozitia aia, nu poate sa ma contrazica nimeni. Noroc cu Gigel Bucur care desi nu este foarte inalt, a reusit s-o bage „in ate” cu capul.

Per total meciul nu mi-a placut, a fost lipsit de faze bune si m-au cam enervat Codrea, Sapunaru si mingicarul de Cristea, care seamana perfect cu Dica – alearga in reluare adica.

La Piatra Neamt zic pas, e prea departe, dar sper totusi ca baietii sa ma faca sa-mi para rau ca nu m-am dus. Tare as vrea sa mai vad un meci din ala in care doar Gica Popescu inscria cate 2 goluri din postura de fundas central sau mijlocas.

 Hai Romania!

P.S.: inainte de meci, colegii de ‚partid’ m-au tarat pana la Favorit pe jos, sa mancam o shaorma de la Maverik, lucru ce s-a dovedit a fi o proasta alegere pentru ca nu mi-a placut deloc … cica am nimerit eu intr-un moment prost
                    

… si pentru ca anul acesta am ajuns iar prin locuri deja umblate, nu puteam sa nu mergem si la Gura Portitei. De data asta, in schimb, am fost gasca mai mare si am stat si mai mult, 7 zile fata de 4 anul trecut.
                                

 Nu am gasit nimic schimbat, doar putin mai multa lume si preturi mai mici la bere.
                                 

 Am fost iar la pescuit, ne-am plimbat cu hidrobicicleta pe niste canale, am facut multa baie (si ziua si noaptea), am jucat mafia si bineinteles ca ne-am bronzat cat pentru un an (chiar si Ana). Noaptea a fost mai misto baia, din cauza siliciului care crea senzatia ca apa este fluroscenta.
                                

 Am facut si un foc meserias in ultima seara, seara in care ne-au “vizitat” si mistretii. Pacat ca nu am reusit sa-i fotografiem, pentru ca erau cat niste vitei de mari.

Preventiv, mi-am construit o bata, care se pare ca a functionat, avand in vedere ca nu ne-au mai vizitat in noaptea aia (de frica, zic eu ).

 Altfel totu’ bine,
                            

… pozele sunt opera lui SkaMan

Campul National RO-mania 2009 a insemnat pentru mine inca o ocazie de a lucra alaturi de prieteni dragi, pentru o alta activitate de succes.

Locatia campului a fost aceeasi ca si in 2006, adica localitatea Suncuius din judetul Oradea. La cat de frumoasa este zona si in ce relatii bune suntem cu autoritatile locale si cu cei de la Salvamont Bihor, era si pacat sa schimbam locul.

Anul acesta am avut putin peste 100 de participanti, veniti din toate zonele tarii, precum si un grup de 24 de cercetasi francezi.

Activitatile au fost ca si in 2006 la inaltime si au facut furori printre participanti!

Am reusit sa asiguram participantilor: toalete ecologice, spalator, dusuri si pubele pentru gunoi, adica niste conditii chiar OK, chiar daca, la un moment dat, budele au inceput sa puta si la dusuri era coada.

Raftingul a fost iar la mare cautare, dar nici celelalte ateliere nu au fost ocolite. Eu unul, am parcurs de doua ori traseul, prima data avand norocul sa prind raul umflat si sa ma dau super bine!

Mi-a mai placut mult si atelierul de oina, care chiar m-a prins bine (bine, nu atat de mult ca pe Fane) desi nu mai jucasem niciodata!

Vremea, din pacate (putin ploioasa pe alocuri) nu ne-a permis sa ne desfasuram toate activitatile programate pentru seara, insa am compensat cu alte activitati la fel de interesante.

Din punctul meu de vedere, campul a fost o reusita (nici nu se putea altfel)!

De asemenea, m-a bucurat faptul ca experienta echipei de organizare si a Staff-ului, acumulata de-a lungul anilor, s-a simtit in organizarea si desfasurarea campului.

Si cum poate toata lumea deja se intreaba cand va avea loc a treia editie, cred ca cel mai sigur aceasta va avea loc in 2012, avand in vedere ca perioada dintre prima editie si cea de anul acesta a fost de 3 ani.

Mai trebuie sa mentionez ca drumul pana la Oradea si inapoi l-am parcurs cu trenul, la cuseta, lucru ce mi-a placut la nebunie! La intoarcere, am facut si o scurta oprire in Cluj, in asteptarea trenului, suficient insa cat sa “gustam” putin din frumusetea orasului.

La asta, lasa aia

Lasa munca, lasa oaia

Las-o si pe magaoaia

Ca sa-nceapa harmalaia

…RO-maniaaa

Cum de 1 Mai am preferat sa merg in Vama, declinand oferta de a merge intr-un tur al cetatilor din Dobrogea, dar mai ales pentru ca rapida ce ne-a dus din Sfantu’ la Tulcea, a plecat la ora 7 dimineata si a ajuns la 8:30, am hotarat sa mergem la cetatea Enisala.

Am facut un research mic pe internet, am dat cateva telefoane si am aflat exact unde trebuie sa ajungem.

Din Tulcea am ajuns imediat in Babadag si de aici, dupa ce ne-am invartit putin, am reusit sa gasim drumul spre Enisala.

Peisajul in zona este intr-adevar de basm, te simti de parca ai calatori in timp.

Cetatea in sine nu mi s-a parut extraordinara, este prost intretinuta si deloc restaurata.

Practic, in interior nu ai ce vizita, dar vazuta de afara, cetatea te impresioneaza si asta mai mult din cauza asezarii si a peisajului.

M-am bucurat totusi ca am gasit si eu cateva resturi ceramice in interiorul cetatii. Nu sunt sigur daca sunt autentice, dar imi doresc sa fie asa.

Exista si o taxa de intrare in valoare de 2 lei, primesti si bon iar doamnele si domnisoarele primesc o vedere cu cetatea in loc de bilet (doar daca doresc).

Weekend-ul trecut (mai exact, de joi pana duminica) am reusit sa ajungem iar la Sf. Gheorghe, in Delta Dunarii, cu ocazia sarbatoririi bunului nostru prieten Adi.

De data asta, ne-am axat mai mult pe plaja si baie decat pe pescuit cum faceam in alti ani. A fost totusi si foarte cald pentru peste si tocmai bine pentru scaldat si bronzat.

Sfantu’ arata exact ca in 2007, cand am fost ultima oara, nici o schimbare majora, poate doar aparitia unui nou trocarici, care te duce si te aduce de la plaja.

Campingul “Delfinul” arata ca si cum ieri ar fi fost inaugurat, desi asta se intampla in 2005. Totul inca arata impecabil, semn ca cel care detine acest camping, este un om serios, cu bun simt si responsabil. Doar mancarea a scartait putin din cauza ofertei reduse.

Si ca sa nu spun ca am ajuns la Sfantu’ si nu am bagat si eu batul in balta, am tras si o sesiune de pescuit, alaturi de o fosta campioana nationala de juniori. Capturile nu au fost mari sau impresionanate si s-au intors in balta in cel mai scurt timp.

Ar mai fi de spus si faptul ca de data asta am ales sa parcurgem distanta dintre Tulcea si Sf. Gheorghe cu o nava rapida si nu ca pana cum cu nava clasica (pasagerul) de la Navrom.

Un drum care pana acum dura 4 ore si jumatate, l-am facut intr-o ora si jumatate. Diferenta de pret nu este foarte mare si conteaza enorm cateva ore in plus in Delta.

A fost un mini-concediu foarte placut, mai ales prin prisma faptului ca l-am petrecut alaturi de prieteni foarte dragi. Vremea a tinut si ea cu noi, mai putin seara, cand am fi avut nevoie de mai mult vant pentru a scapa de tantari. Tantarii au fost pana la urma singura “pata neagra” a concediului.

Anul acesta as fi vrut sa incerc o masa in sat la localnici, sau o plimbare cu barca pe canale, insa am renuntat din considerente financiare..poate la anu’.

Sf. Gheorghe pana la urma, este un loc special, in care de fiecare data ma simt excelent, poate si pentru ca nu ajung foarte multi oameni acolo si mai mult decat atat, nu ajung cu masina, lucru care pe multi “dubiosi” ii descurajeaza … si pe mine ma bucura!

Trebuie doar sa avem grija sa nu afle Gojira ca ne place si Vama!

Pentru ca de Paste am fost iar la Cheia si am stat fix 3 zile m-am gandit ca nu ar fi rau sa tragem o fuga si pana in Brasov, oricum in Cheia am mai spus-o posibilitatile sunt limitate si de mine deja epuizate. M-am gandit sa urcam putin la Tampa, sa vedem Piata Sfatulului, sa mancam ceva dulce si apoi sa ne intoarcem iar la gratarele noastre.

Si cum multe din obiectivele Brasovului le vazusem deja si nu aveam nici prea mult timp la dispozitie mi-am zis ca cel mai accesibil obiectiv este  Turnul Alb, il zarisem de sus de la Tampa si mi-a facut cu ochiul. Mai citisem eu una alta despre el asa ca m-am hotarat sa arunc o privire mai deaproape.

Poti ajunge la el si cu masina urmand drumul ce duce in Poiana Brasov dar se poate ajunge si pe jos urcand o scara lunga (ce pleaca de jos din oras – Bastionul Graft)  ce te duce exact la baza turnului.

Turnul Alb face parte din vechiul sistem de aparare al Brasovului ce mai cuprinde printre altele …

Nu am intrat sa-l vizitez pentru ca nu aveam foarte mult timp ci doar l-am admirat de afara. Turnul arata inca foarte bine, nu prezinata urme de distrugeri sau altceva, este intretinut bine si se pare ca se fac bani frumosi cu el avand in vedere numarul de turisti care–l viziteaza.

Numai cat am stat eu acolo, desi ploua, cred ca au urcat vreo 20 de persoane … asta in vreo 25 de minute.

Sper ca in curand sa ajung sa vad si restul turnurilor, portilor si bastioanelor din Brasov pentru ca intr-adevar ai ce admira si fotografia.

Weekendul la Paris nu a fost nicidecum planificat din timp ci a fost o chestie facuta din scurt cu ocazia zilei de nastere a Anei. Cazarea,biletele de avion si itinerarul au fost alese tinanad cont de recomandarile prietenilor care fusesera deja la Paris.

Zborul de data asta a fost unul placut cu o decolare rapida si o aterizare foarte lina. Servicile companiei Air France au fost ireprosabile. Problema cea mai mare mare a fost sa ne descurcam pe Charles de Gaulle, era prima oara cand vedeam unul asa de mare si credeti-ma ca nu e usor sa te orientezi in el. Tocmai cand am ajuns noi s-au anulat cursele de tren din cauza unei defectiuni si a am fost indreptati catre autobus. Dupa cateva ture cu chatelul de la un terminal la altul am plecat spre Paris tot cu trenul care isi revenise miraculos si mai mult de atat am calatorit gratis pentru ca asa ni s-a spus … mergeti, nu va trebuie bilet.

In gara de nord am schimbat trenul cu metroul si in cateva minute am si ajuns la hotel. Hotelul am incercat sa-l alegem cat mai in centru si chiar asa a fost … vis-à-vis de catredala Notre Dame cu Sena in fata. Camera foarte mica dar cocheta si cu un aer de han din secolul XVI, curata si aerisita.

Avand de acasa planul gata facut imediat dupa ce ne-am instalat si tras sufletul putin am pornit la vizitat. Intai am incercat sa ne integram in peisaj si ne-am plimbat pe stradutele din apropierea hotelul cautand sa mancam ceva pentru a prinde forta.

Rand pe rand de-a lungul celor 3 zile am strabatut Parisul de la un capat la altul fie cu metroul fie pe jos pentru a simti si vedea … Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Sena, Catredala Notre Dame, Bazilica Sacre Coeur, Catacombele Parisului, Muzeul Luvru, Obeliscul Bastiliei, Cite des sciences, Domul Invalizilor, Champs Elise si multe alte locuri si obiective pe care nu mi le mai amintesc acum.

Dintre toate locurile pe care le-am vizitat 3 mi-au placut cel mai mult si anume Turnul Eiffel, Catredala Notre Dame si Catacombele Parisului.

Turnul Eiffel a fost ”the best”, nici nu pot sa descriu straea pe care am avut-o cand l-am vazut. Nu-mi imaginam ca ceva construit acum apropae 100 de ani poate fi asa de mare si inca functional. Mi-a placut enorm si chiar asa vrea sa-l mai vizitez odata.

Catacombele au fost o experienta unica pana acum pentru mine si sunt sigur ca si pentru Ana. Citisem eu cate ceva dar ce am vazut la fata locului a fost de-a dreptul extraordinar. Sincer, aveam si emotii cand mergeam printre stive de oase si cranii.

Garguii si celelalte vietati din turnul Notre Dame-ului mi-au dat fiori iar atingerea clopoutului pe care alta data il batea cocosatul a fost cireasa dupa tort. Stiu ca par un copil insa asa m-am simtit eu atunci si mi-a placut.

Pentru ca intotdeauna Ana trebuie sa strecoare si ea ceva in programul meu pe care oricum ea il aprobase in prealabil am fost si la un club de dans in Paris. Unul din cate am auzit vestit si chiar cunoscut in toata Europa. Arata misto insa si preturile erau pe masura, 14 Euro un Mojito, bine ca fost cel mai bun Mojito baut de mine vreodata ca altfel plangeam 3 zile dupa banii aia.

De dansat nu am dansat pentru ca era doar pentru amatori si noi ca si profesionisti nu am avut voie, oricum nu am apucat sa vedem prea mult dans pentru ca acolo dansul incepeea dupa ora 23:00.

Ca intodeauna ajungeam la hotel epuizati dar gata sa o luam de la capat dimineata.

Am mancat foarte bine in localurile mici din zona catredalei, niste carciumi in toata regula dar unde mancarea era bestiala si destula.

Mi-a placut aerul romantic al Parisului (na ca am spus-o si pe asta), obiectivele turistice incarcate de atata istorie si cel mai mult manacarea frantuzeasca care pana acum nu ma atragea asa tare. Friptura de iepure sau salata din piept de rata afumat cat si supa de ceapa m-au cucerit pentru totdeauna.

In schimb nu m-a impresionat deloc vinul frantuzesc pe care l-am baut in carciumi si nici berea lor de care oricum nu prea aveau … gasesti mai mult Heineken si Carlsberg decat marci autohtone. Pelforth e marca de bere care m-a impresionat cat de cat, asta si poate ca am servit-o intr-un cartier tipic parizian plin de imigranti.

                
Ar mai fi de spus si ca inainte sa ajungi la Paris trebuie sa te incarci cu multa rabdare si sa ai o conditie fizica buna altfel nu razbesti. Cred ca nu a existat un obiectiv la care sa mergem si sa nu fi stat la coada sau sa urcam niste scari. O solutie pentru partea cu asteptatul ar fi sa ai tot timpul cu tine un scaun pliant.

Concluzia noastra a fost ca aveam nevoie de mai mult de 3 zile ca sa putem vedea totul si tocmai de asta trebuie neaparat sa ne intoarcem in Paris. Din cauza timpului foarte scurt am sarit peste Palatul Versailles, Cimitirul …., Halele Parisului si bineinteles Disneyland.