Veliko Tarnovo

 

Stiind ca o sa avem un weekend prelungit cu ocazia zilei de 1 Decembrie ne-am gandit ca nu ar fi rau sa mergem pe undeva sa ne plimbam. Toata saptamana am incercat sa alegem un loc unde sa mergem dar nimic pe placul nostru. Nu mi se mai intamplase niciodata sa raman in pana de idei insa de data asta chiar asa s-a intamplat. M-am gandit ca nu ar fi rau sa intreb lumea din jurul meu daca au vreo idee, era deja joi si eu nu stiam unde plec sambata (bine, nu era prima oara). Noroc ca am intrebat pentru ca  un coleg de departament mi-a sugerat Veliko Tarnovo. Mi-a zis ca e frumos acolo, ca a fost prima capitala a Bulgariei si ca se ajunge relativ repede.

Mi-a suras ideea si m-am apucat imediat sa caut pe net informatii  despre Veliko Tarnovo pentru ca nu prea stiam nimic. Pana acum tranzitasem Bulgaria de doua ori cand am fost la greci, am fost de doua ori la Balcic anul asta in vara si mai fusesem cu parintii cand eram mic de vreo 2 ori, odata chiar la Sofia insa la Veliko Tarnovo niciodata.

Cand am aflat cat de aproape (180 km de la Bucuresti) este, am zis ca neaparat trebuie sa mergem pentru ca si orasul arata primitor iar ofertele de cazare erau acceptabile.

Ana a fost imediat de accord cu ideea mai ales ca avea si foarte putin de condus (e deja istorie faptul ca eu nu am permis), cam un drum Bucuresti – Brasov. Nu ne-a mai ramas de facut decat sa aruncam cateva chestii in bagaje, sa facem plinul la masina si sa imprumutam un GPS, aveam eu harta dar GPS-ul s-a dovedit a fi mai bun.

Sambata dimineata nici n-am apucat sa ne aranjam bine in masina ca am si ajuns la vama la Giurgiu. Noi ne-am pregatit temeinic, credeam, ca o sa ne intrebe si de aia si de aia dar nimic. Flesca , flesca si gata, eram in Bulgaria, ce era mai importanat de facut era sa platim taxa de pod in valoare de 32 de lei.

Ne-am cam luat teapa cu banii pentru ca in vama nu mai exista nici un exchange asa cum stiam eu, astfel ca pana nu am ajuns in Veliko nu am avut nici o leva la noi (mint, aveam vreo 5 stotintchi din vara).

Bulgarii mafioti ca de obicei, cand vroiai sa cumperi vignieta pentru un wekend adica 3 zile ziceau ca nu mai au dar au de o saptama, care bineintels costa dublu. Pentru ca nu aveam de gand sa caut pe la fiecare benzinarie in parte vignieta pentru 3 zile am luat una pe o saptamana si dusi am fost.

Din vama la Veliko am ajuns destul de repede, am facut vreo 2 ore si ne-am oprit o singura data pentru pipi, astfel ca in total drumul Bucuresti-Velioko Tarnovo l-am parcurs in aproximativ 3 ore.

Pana aici totul bine, am ajuns in oras si am inceput sa cautam hotelul. Am facut vreo 2 ture prin centru dar nimic, toti ne explicau ca e complicat sa ajungi acolo si nu intelegeam nimc (trebuie sa precizez faptul  ca GPS-ul nu recunostea decat 3 strazi in Veliko). Pana la urma am hotarat sa parcam masina undeva (bineintels regulamentar) si sa mergem pe jos sa cautam hotelul.Nici asa nu am fi reusit sa-l gasim daca la un moment dat nu am fi ajuns intr-un punct de belvedere al orasului de unde Ana a recunoscut in zare, undeva pe malul raului, hotelul nostru.

                            

Am luat-o de-a dreptul pe  niste stradute inguste care ne-au dus pe malul raului si bineinteles la hotelul nostru care se afla acolo. Stradutele mai sus aminte au devenit autostrada noastra cat timp am stat in Veliko, ele faceau legatura intre hotelul nostru si centrul orasului.

La hotel cand am ajuns lumea ne intreba de bagaje, am explicat care era situatia – ca masina e lasata pe undeva .. nu stim exact unde, pentru ca chiar nu stiam sa spunem unde. Patroana hotelului a trimis un baiat taximetrist care era de-al casei sa meraga cu noi sa ne recuperam masina. Zis si facut.

Am desfacut bagajele, ne-am acomodat cu camera si apoi am iesit sa mancam. Cum hotelul avea si restaurant, mai exact o taverna, am zis sa incercam sa mancam la ei prima oara. Mancarea nu pot sa spun ca a fost foarte buna, insa a fost destula dar si scumpa. Ne-am dat seama ca este scumpa dupa ce in celelalte zile am mancat si in alte localuri unde mancarea era mult mai ieftina si chiar mult mai buna.

Dupa cum aveam sa ne dam seama prea multe nu aveai de facut in Veliko, orasul era mare insa partea veche  a oraslui si atractiile lui le parcurgeai relativ repede. In prima zi am ales sa mergem la cetate, vestita cetate (Tsarevets Hill) …. Intrarea costa 6 leva si este deschis de dimineata pana la ora 17:00 pentru ca apoi incepe spectacolul de luimini, noaptea, intreaga cetate este luminata in diferite culori. Ne-au trebui vreo 2 ore si jumatate ca sa ne plimbam prin ea insa de aproape nu mai era asa spectaculoasa ca din departare. Spun asta pentru ca arata destul de ciudat, era asa ca un mix din toate epocile si mai mult de atat faptul ca a fost restaurata in mare parte si asta se vede si arata groaznic pentru ca nu au facut-o cu cap. Prea mult beton si culoare din punctul meu de vedere. Adica acolo unde au restaurat se vede clar diferenta fata de ce era original si aici ma refer la tot, la ziduri, la scari, arcade, turnuri, etc. A fost placut ca si promenada dar nimic extraordinar fata de ce avem noi.

                        

                                         

                       
                       

In afara de cetate, de stradutele vechi si inguste cu atelierele mestesugarilor din partea veche a orasului si un monument ridicat in memoria eroilor bulgari, altceva nu prea mai ai ce vedea in Veliko. Ar mai fi o biserica frumoasa (nu-mi amintesc numele) si cateva statui ale inaintasilor lor.

                      
                      

Mi-a placut mult acea straduta a mestesugarilor pentru ca acolo se gasea si o cofetarie de moda veche. Cu bezele, ciocolata de casa, sugiuc, zahar candel si multe altele, plus ceai si cafea la nisip. Felul cum arata acel magazin cu dulciuri m-a facut sa-mi aduc aminte de copilaria mea cand bunicul din partea tatalui ne dadea zahar candel sa “lingem” luat de la COOP unde-l bazaise musca vreo luna dar si de COOP-urile de la tara de la bunici din partea mamei cu rafturi pline cu bunatati.

                 

Oamenii erau destul de binevoitori chiar daca nu se descurcau ei prea bine in engleza dar te ajutau cu mare placere atunci cand le cereai asta. Bine, mai erau si profitori care sub pretextul ca iti arata ei unde este cutare hotel iti cereau cateva leva pentru deranj. Pisici multe, dar multe rau, bine ca erau inofensive … practic la orice colt de strada gaseai cate 2-3 tolanite la soare.

                                    

M-a amuzat teribil faza cu datul din cap, semn de negare (adica nu) atunci cand spun da, stiam de lucrul asta dar de data asta m-a luat pe nepregatite. M-am trezit ca eu ceream ceva, si chelnerita dadea din cap ca si cum cum nu ar fi avut ce ceream eu, eu ii repetam si ii spuneam ca aia vreau… si iar intrebam daca au … ea la fel spunea da dar dadea din cap, pana la urma mi-a adus Ana aminte de ticul lor si ne-am inteles perfect.

Mi-ar fi placut sa vad si locurile pe unde se duc la catarat pritenii mei (Veliko Tarnovo este o destinatie preferata de cei care practica escalada) insa nu m-am gandit de acasa sa ma interesez exact unde sunt aceste locuri asa ca am renuntat la idee si ne-am bucurat de ce ne-a oferit orasul si de multa odihna.

                                   

Trebuie sa precizez ca desi initial am crezut ca o sa platim tot ce spuneau cei de la hotel ca e gratis la sfarsit am avut placuta surpriza sa nu ne fi pus pe nota de plata nici drumul cu taxi-ul atunci cand am fost sa ne recuperam masina si nici harta pe care am cerut-o la receptie si costa 4 leva.

Luni imediat dupa micul dejun am ales sa plecam spre casa pentru ca se asternuse o ceata densa peste toata regiunea si practic nu prea mai aveam ce face acolo. Pana la urma ceata ne-a urmarit pana la Bucuresti si s–a mentinut toata ziua. Pe drumul de intoarcere nu am oprit decat la o statie Peco sa mai luam ceva amintiri (adica bere si diverse dulciuri)  si apoi blana spre casa.

Cu siguranta la anul o sa organizam o deplasare cu gasca pentru nu este nici foarte departe, iar preturile sunt destul de OK comparativ cu un oras de aceeasi marime din Romania.

 

P.S. am uitat sa spun ca am intalnit si un scorpion in Bulgaria, chiar in camera nostra de hotel, cum a juns acolo si ce facea nu pot sa va spun dar daca vreti sa-l vedeti puteti sa o faceti aici

Gotan Project

La primul lor concert in Romania nu am fost pentru ca nici nu auzisem inca de ei. Nici de data asta nu am stiut ca vin in Romania si ca eu voi merge la concert decat cu 2 saptamani inainte.

Dupa ce am vazut concertul asta imi pare rau ca nu l-al vazut si pe primul. A fost de-a dreptul fabulos, muzica, spectacolul, dansatorii, tot. A fost unul din cele mai interactive concerte la care am luat parte. Chiar daca initial m-au cam enervat cu panza lor care acoperea toata scena si pe care erau proiectate diferite imagini in armonie cu muzica , sfarsitul concertului m-a gasit in picioare aplaudand.

Totusi am remarcat o chestie foarte interesanta, incepand cu ziua imediat urmatoare concertului am ascultat foarte mult muzica lor si in mod special melodiile din concert insa spre surprinderea mea nu sunau la fel, parca nu erau la fel de energice. Aveam impresia ca am muzica data incet si ca de asta mi se pare dar pana la urma mi-am dat seama ca chiar suna altfel.. Este normal sa existe o diferenta intre o cantare live si o inregistrare dar mie parca mi s-a parut ca diferenta este prea mare.

Bineinteles, este parerea mea, ca doar de asta mi-am facut blog … sa pot sa spun ce vreau . 

                                    

                      

Limanu

Sambata, 22 Noiembrie, am reusit in sfarsit sa ajung si eu la pestera Limanu aflata in localitatea cu acelasi nume, judetul Constanta. Citisem cu mult timp in urma pe alpinet despre ea si mai mult povestile care o inconjoara m-au facut curios, dar din pacate de fiecare data cand eram in zona aparea neprevazutul si nu mai puteam ajunge. Iata ca de data asta sustinut puternic si de alti aventurieri ca mine, am reusit sa conving toata gasca (eram vreo 14) sa mergem sa vedem pestera.

Stiam ca pestera este inchisa cu lacat si ca, daca vrei sa intri, trebuie sa suni la un anumit numar de telefon si vine cineva sa-ti deschida, dar si sa-ti fie ghid.

Pana in Limanu drumul a fost simplu, de aici incolo insa s-a complicat treaba si am avut nevoie de cateva indicatii primite de la un cetatean turmentat, de la un cioban si o de la o cucoana la volan ca sa aflam in mare unde este pestera. S-a dovedit destul de greu de gasit, mai ales ca locul unde se afla nu este marcat sub nici o forma; daca nu esti atent poti sa te invarti ore intregi prin zona fara sa o descoperi.

Pe un vant naprasnic si o ploaie marunta, dar foarte rece, am reusit sa descifram un numar de telefon vopsit pe usa de metal care ne bloca accesul in subteran.

Nici nu am terminat bine de vorbit la telefon cu cel care avea cheia, ca a si sosit la fata locului pe un scuter. S-a scuzat ca nu o sa intre cu noi in pestera, pentru ca, de obicei fii lui sunt cei care ghideaza oamenii, insa ne-a ingaduit noua sa intram cu rugamintea sa nu stam foarte mult si sa nu dam prea multe curbe.

Ne-am organizat repede cei mai echipati si curajosi si am pornit in explorare (nu va ganditi la ceva profesionist ci doar la o simpla si scurta aventura). Cum nu aveam o harta a pesterii (nici nu stiu daca este disponibila pe net), am cerut si primit de la nenea cu cheia cateva indicatii legate de galerii si am aflat ca exista sfori si indicii care te ajuta in parcurgerea pesterii.

Inca de la primii pasi facuti in pestera mi-am dat seama ca este foarte diferita de ce am mai vazut eu pana acum, asta si din cauza zonei in care ma aflam, dar si a reliefului. Este prima pestera de la ses in care am intat. La nici 20 de m dupa ce am intrat, am ajuns la prima rascruce de galerii si am ales sa mergem pe cea mai mare (stanga), galeria asta ne-a condus pana la una si mai incapatoare, la cea principala. Aici surpriza a fost si mai mare cand am vazut ca ma aflam intr-o galerie prin care puteai lejer sa treci cu o dacie si nu era singurul loc de acest gen din pestera. Ca si dimensiuni, galeria cred ca avea 2 m inaltime si 4 m latime.

Foarte multe indicii m-au facut sa cred ca dupa ce natura si-a terminat treaba, oamenii au venit si au desavarsit lucrarea. Prea multe tuneluri cu unghi drept, plus scobituri in pereti, care aratau ca niste camere chiar cu ferestre sau paturi in unele cazuri.

Tot ce am vazut si gandit inauntru mi-a fost confirmat oarecum si de cel ce ne-a facilitat intrarea in pestera, care spunea ca la un moment dat fusese ocupata de armata romana si probabil atunci a fost si “prelucrata”.

Se spune ca pestera avea o iesire si in Bulgaria, dar acea iesire ar fi fost inchisa prin al doilea razboi mondial de bulgarii sau undeva pe atunci.

Povesti si articole legate de pestera sunt nenumarate si multe dintre ele le puteti citi aici.

Un alt lucru pe care l-am observat in pestera a fost temperatura foarte ridicata, practic am iesit din pestera transpirat leoarca. Cu cat inaintam mai mult prin galerii, cu atat era din ce in ce mai cald … de ce se intampla asta nu stiu exact, insa am o banuiala.

Ce nu mi-a placut, pentru ca exista si asa ceva, este faptul ca, cel putin partea mai accesibila a pesterii este total vandalizata. Mazgaleli de toate felurile pe pereti, ambalaje si coli (care probabil au servit ca directii sau harti) pe jos, sfori cat cuprinde (te poti infasura in ele daca nu esti atent) si multe lumanari sau mai exact recipiente de aluminiu in care au fost lumanari candva.

Mi-ar fi placut totusi sa explorez mai mult si sa petrec mai mult timp acolo, insa din pacate nu s-a putut, dar poate in viitor, la fel cum spunea si nenea cu cheia – sa va intoarceti si stati vreo 3 zile inauntru.