Transfagarasan si atat …

Inainte de a pleca in concediu si a ne desparti de Romania pentru mai mult de 2 saptamani am ales sa mergem in weekend celebrul drum Transfagarasan pentru a mai gusta putin din frumusetile tarii.

 

Am ales sa le invitam si pe surorile noastre in aceasta expeditie pentru a se bucura si ele de ceea de urma sa vedem pe traseu. Pentru Ana si Katy era prima oara cand parcurgeau acest traseu in totalitate. Eu si Mary am avut ocazia sa-l mai parcurgem cu parintii in nenumaratele concedii din copilarie petrecute la cabana Cumpana pe malul lacului Vidraru.

 

Traseul ales a fost Bucuresti-Pitesti-Curtea de Arges-Transfaagrasan-Sibiu-Valcea si iar Bucuresti pe durata a doua zile.

 

Dupa o scurta oprire in Curtea de Arges la un targ traditional de unde fiecare si-a luat cate o amintire am inceput ascensiunea pe una din sosele aflate la cea mai mare altitudine din tara noastra.

 

Din pacate drumul a fost putin cam aglomerat din cauza miilor de turisti care probabil ca venisera acolo la fel ca si noi sa se bucure de peisaj si vremea buna

Nu sunt un admirator al lui Ceausescu insa deocamdata nu am mai vazut astfel de realizari in Romania cum este Transfagarasanul. Bineintels ca stiu ce sacrificii s-au facut pentru construirea acestui drum insa mi-as dori ca si actualii nostri guvernanti sa realizeze asa ceva acum in plina democratie.

 

La barajul Vidraru nu am oprit pentru ca era foarte aglomerat si oricum il mai vazuzem de atatea ori in concediile cu parintii sau cu prietenii incercand sa cucerim Moldoveanu si ultima oara anul trecut cand am fost doar cu Ana pana la monumental “Omul de Fier”.

 

Fiecare locusor cu iarba aflat pe traseu era ocupat de un cort sau de o patura a oamenilor aflati la picnic sau in concediu. Pentru ca peisajul era extraordinar si cu cat urcam mai mult cu atat devenea mai feeric opririle pentru poze au fost destul de dese.

 

Tunelul care face posibil continuarea drumului din judetul Arges in judetul Sibiu l-am gasit plin de masini si foarte zgomotos. Cei aproape 1000 de metri ai tunelului i-am parcurs cam in 15 minute din cauza aglomeratiei.

 

La Balea Lac aglomeratia era si mai mare, masini parcate haotic, oamenii care nu stiau unde sa se uite mai repede si o gramada de turisti straini galagiosi. Nu cred ca mai este nevoie sa povestesc si de vanzatorii ambulanti sau de cersetori de care se pare ca nu poti scapa nici macar in varful muntelui.

 

Sa reusim sa mancam ceva aici a fost o intreaga aventura tinand cont de faptul ca trebuit sa vanam o masa si sa reusim sa convingem chelnerii sa ne aduca mancarea mai repede, si calda. Preturile aici sus sunt cam piperate pentru ce se ofera insa cum spunea si un chelner de-al locului, aici nu e ca la oras, conditile sunt vitrege.

 

Imediat dupa masa ne-am indreptat spre lacul Balea care arata ca un perimetru delimitat pe o harta din cauza oamenilor asezati pe mal din metru in metru. Noroc ca era cam frig pentru ca altfel sigur vedeam vreun dobitoc care s-ar fi balacit in el.

 

De aici de la Balea ai inceput coborarea spre alte locuri la fel de frumoase ca si pe partea cealalta a versantului. Si aici era plin de oamenii dornici sa petreaca cateva zile sau doar cateva ore in natura.

 

Am ales sa ne intoarcem acasa pe Valea Oltului pentru a evita aglomeratia create pe DN 1 in weekend. Pentru ca nu mai era putin pana la venirea noptii ne-am indreptat catre Sibiu pentru a gasi un loc unde sa dormim peste noapte.

Din pacate nu am fost foarte inspirati sa cautam cazare de acasa, astfel ca am umblat cam 2 ore dupa cazare in Sibiu plimbandu-ne dintr-ul hotel (sau pensiune) in altul.

 

Sibiul m-a surprins foarte placut prin felul in care arata si cum primeste turistii.

Un important rol on transformarea orasului in ceea ce este astazi l-a avut si faptul ca anul trecut Sibiul a fost capitala culturala a Europei, aici desfasurandu-se de-a lungul anului o gramada de evenimente culturale.

 

Cel mai mult m-a frapat curatenia din centrul vechi al orasului si bunul simt cu care s-a construit in zona, estetica cladirilor vechi nefiind afectata.

In Sibiu noul se imbina foarte usor si placut cu vechiul, de exemplu aici am vazut pentru prima oara in Romania strazi cu intrare limitata prin borne care se ridica si coboara in pamant actionate cu cartela maagnetica.

 

Am reusit in cateva ore duminica sa vizitam cateva obiective importante ale Sibiului, dar si sa ne delectam cu o bere sau o cafea la una din zecile de terase aflate in centrul istoric al orasului. Preturile sunt destul de acceptabile comparativ cu o terasa din centrul Bucurestiului care iti goleste buzunarele daca indraznesti sa-i calci pragul.

 

Pentru ca este pacat sa ajungi in Sibiu si sa nu treci pe podul Mincinosilor am facut si asta bineinteles spunand o minciuna si anume ca nu-mi place Sibiul.

 

A urmat o experieta terifianta in turnul catredralei … fapt ce m-a facut sa-mi dau seama iar ca eu nu ma simt confortabil la inaltime (stiti voi de care).

 

Intreg wekendul a fost unul plin de frumos, un weekend in care am admirat si vazut foarte multe peisaje, cladiri si monumente, unul mai frumos ca celalalt.

 

Drumul spre casa a fost o ocazie sa asimilam mai bine ce am vazut si sa ne faca sa ne dorim sa petrecem mai mult timp in Sibiu.

                 
                 
                           
                                       
                

Gura Portitei

La Portita am ajuns dupa multi ani in care am refuzat categoric ca calc pe acolo. Asta desi multi prieteni imi povesteau cat de frumos este si ca ar trebui sa vin macar sa vad. Parerea mea despre acest loc s-a mai indulcit si dupa ce anul trecut Ana a mers acolo cu ocazia unui seminar si mi-a povesit cum arata locul si care e atmosfera.

 

Asa ca anul asta am cedat presiunilor (de tot felul) si am mers asa mai mult pe nepusa masa la Portita ajutat si de o accidentare suferita la fotbal care m-a privat de un weekend la munte dar care s-a dovedit benefica pentru aventura de la Portita.

 

Am facut ceva cumparaturi, am pregatit echipamentul si bagajele am definitivat echipa si vineri dimineata am pornit la drum. Drumul din pacate a fost mai lung decat ma asteptam asta si din cauza guvernantilor. Dupa un blocaj rutier la ………….. si o aventura cu harta pe drumurile neumblate din judetul TL am ajuns in sfarsit la Jurilovca.

 

Dupa ce am facut ultimele cumparaturi si am onorat cateva comisioane pentru prietenii nostri dragi care se aflau deja acolo si mai aveau nevoi de cate ceva ne-am imbarcat pe faimosul vapor “Dovlecel”, vapor care urma sa ne transporte de la Jurilovca la Portita.

(Unul din dezavantaje este ca la Portita nu ai posibilitatea sa-ti cumperi decat foarte putine lucruri si acestea la preturi exagerat de mari avand in vedere ca o singura unitate comerciala activeaza la acolo.)

 

Drumul cu vaporul a durat cam 50 de minute si ne-a oferit posibilitatea sa admiram lacul Golovita din complexul Razlem cu ai lui pelicani si cormorani care stateau in voie pe luciul apei sau pe vreo bucata de pamant.

 

Imediat ce am debarcat am fost intampinati de prietenii nostri dragi care dupa ce ne-au explicat cum sta treaba la Portita ne-au condus in tabara lor. Spun tabara, pentru ca felul cum erau organizati acolo pe plaja si nu mai ei (vb. de familia Ionescu) arata ca o tabara in toata regula cu toate facilitatile necesare. Bineinteles ca dupa ce ne-am organizat si noi exemplar si cu ajutorul celorlalti am inceput distractia.

 

Pentru ca am avut dispozitie doar 3 zile am incercat sa profitam cat mai mult de ele.La Portita boemia este la ea acasa, ai senzatia ca exista numai lurcuri bune pe pamant si nimic rau nu se poate intampla. Oamenii care vin aici sunt portitasi cu state vechi, am auzit de persoane care vin din anii 70′, an de an. M-a surprins placut si faptul ca majoritatea dintre ei se cunoasteau foarte bine si nu exagerez cu nimic cand spun ca formeaza o mare familie. Bineinteles ca fiecare personaj isi are povestea si porecla lui, povesti pe care le-am aflat una cate una pe parcurul sederii noastre acolo. Si vestimentia acolo este un aparte care aducea cu un concert Woodstook, iar din punctul meu de vedere se potrivea perfect cu atmosfera.

 

 

Usor, usor am intrat si noi in rutina si am inceput ca ne comportam ca niste “portitasi”, desi sincer vorbind fata de ceilalti eram niste intrusi.

 

Am facut baie cat sa-mi ajunga un an intreg, m-am balacit de dimineata pana seara si m-am bronzat putin mai mult decat mi-as fi dorit.

 

Bineinteles ca am parcurs la pas toata zona de la un capat la altul pentru a vedea si admira cat mai mult din acest inca “colt de rai” (sper ca nu exaagerez) si credeti-ma ca am vazut destule. Ce m-a impresionat cel mai mult au fost delfinii vazuti dimineata cum inotau pe langa mal, stolul de pelicani care m-a lasat cu gura cascata din cauza marimii lui si bineinteles rasaritul de la 5 dimineata care a fost cireasa de pe tort.

 

Multumita unui maestru in ale pescuitului si nu numai, am mers si la o partida de pescuit pe unul din zecile de canale aflate in zona. Captura nu a fost una foarte mare insa s-a concretizat intr-o saramura de toata frumusetea pregatita de acelasi maestru.

 

Serile la Portita se incheiau cu cate o plimbare pana in port pentru o bere rece si un concert de muzica lipoveneasca pentru ca mai apoi sa ne strangem in jurul unui felinar din tabara la adapostul unui tantarar si sa povestim pana spre dimineata.

 

Desi au fost doar 3 zile mi s-a parut ca am stat mai mult prin prisma experientelor traite si pot sa spun ca ceva din atmosfera de acolo m-a prins si pe mine facandu-ma sa ma gandesc ca la anul sa mergem sa stam mai mai mult si sa ma bucur cat mai pot de Portita inainte sa devina altceva decat a fost si este acum.

Din pacate un alt loc de acelasi gen,Vadu, acum a devenit o simpla statiune de litoral. Marele dezavantaj acolo este ca se poate ajunge cu masina fapt care la Portita este foarte greu sa se intample acum si in viitor.

 

Toata experienta relatata mai sus nu s-ar fi intamplat daca nu am fi avut parte de un tratament extraordinar din pratea unor oameni la fel de extraordinari care ne-au gazduit in tabara lor pe durata celor 3 zile petrcute la Portita.

 

Arehova!